Conducerea societăţii Ambro SA Suceava a trimis Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava o notificare prin care anunţă concedierea colectivă a aproximativ 300 de salariaţi, începând cu data de 1 noiembrie 2007. „În notificare se precizează că din cei 651 de salariaţi vor fi concediaţi un număr de 278. Este vorba despre 8 cadre tehnice, 7 maiştri iar restul sunt muncitori calificaţi. Motivaţia pentru concedierea colectivă, invocată de Ambro o reprezintă pierderile consecutive înregistrate lunar de la începutul anului.
marți, 9 octombrie 2007
Concedierea colectivă de la Ambro a fost anunţată la ITM
sursa: News Bucovina
MES amendată cu 50.000 lei de Garda de Mediu
În urma unui control efectuat de comisarii Gărzii de Mediu Suceava la societatea MES Suceava s-a constatat că aceasta nu a respectat termenele stabilite prin programul de conformare la încetarea activităţii, respectiv nu a predat în termen (30.092007) deşeurile rezultare din activitatea de acoperiri metalice. În consecinţă agentul economic a fost sancţionat cu o amendă de 50.000 lei (500 milioane de lei vechi). „În timpul verificărilor s-a mai constatat că pe noua platformă unde şi-au reorganizat activităţile - acum efectuându-se prelucrări mecanice prin aşchiere, nu se execută în mod corespunzător colectarea selectivă a deşeurilor.
sursa: News Bucovina
Semnal de alarmă privind lipsa sămînţei de grîu pentru culturile de toamnă
Primăria comunei Şcheia face un apel către Direcţia Agricolă Suceava pentru a găsi soluţii la lipsa sămînţei de grîu certificate de pe piaţa suceveană. Primarul Vasile Andriciuc a declarat că zilnic instituţia pe care o conduce este luată cu asalt de zeci de producători agricoli nemulţumiţi că nu găsesc să achiziţioneze sămînţă de grîu pentru a-şi înfiinţa culturile de toamnă. Şi asta în condiţiile în care perioada optimă de înfiinţare a culturilor de grîu expiră în jurul datei de 20 octombrie. Andriciuc a arătat că primăria a reuşit să facă rost de circa cinci tone de sămînă de grîu pentru oamenii din comună însă această cantitate nu acoperă nici pe departe necesarul. „La noi în comună din cele 4.517 hectare de teren arabil anual cultivăm cu grîu în jur de 500-600 de hectare. Sămînţa de grîu pe care am reuşit să o achiziţionăm pînă acum a acoperit doar 10% din necesar de aceea facem apel la Direcţia Agricolă să ne ajute. Cei care au grîu din producţia proprie pot să-l folosească pentru însămînţat după ce obţin buletin de analiză că este bun însă nu pot să-l vîndă ca grîu de sămînţă pentru că nu le dă voie legea”, a mai spus primarul de Şcheia.
sursa: Suceava News
Consilierii PSD cheamă la raport AGA şi CA de la Termica
Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava, consilierul local Virginel Iordache, a declarat că intenţionează să solicite convocarea unei şedinţe extraordinare a deliberativului local sucevean în vederea realizării unei analize a modului în care se realizează lucrările de reabilitare a reţelelor de termoficare. Iordache a spus că în cadrul acestei şedinţe, consilierii locali care sunt membri în Adunarea Generală a Acţionarilor şi în Consiliul de Administraţie al SC Termica SA Suceava ar trebui să prezinte un raport cu privire la stadiul de realizare al acestor lucrări, precum şi soluţii pentru ca ele să fie finalizate în termenele prevăzute în contractele de execuţie.
Virginel Iordache a precizat că se impune convocarea de urgenţă a unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local Suceava, în condiţiile în care există riscul ca o mare parte din lucrările de termoficare să nu se finalizeze la termenul stabilit, respectiv 15 octombrie a.c.. „Ne exprimăm îngrijorarea faţă de faptul că la blocurile arondate unui număr de şase asociaţii de proprietari nu vor avea căldură în perioada următoare deoarece lucrările de înlocuire a reţelelor de distribuţie a agentului termic nu vor fi finalizate în termen. Vrem să vedem ce soluţii sunt pentru a nu ajunge în această situaţie. Iar dacă la data de 15 octombrie 2007 vom vedea că nu se termină lucrările, consilierii locali PSD vor cere măsuri pentru stimularea managementului la SC Termica”, a declarat preşedintele social democraţilor din municipiul Suceava.
Pe de altă parte, Virginel Iordache a aţinut să-i „traseze” câteva sarcini primarului Sucevei, Ion Lungu, legate de modul în care ar trebui să gestioneze şi să urgenteze lucrările de termoficare. Pentru început, spune Iordache, se impune monitorizarea firmelor care transportă pământul şi resturile rezultate în urma lucrărilor, în condiţiile în care activitatea acestora lasă de dorit. „Se impune curăţirea de urgenţă a trotuarelor şi a străzilor, pentru ca sucevenii să poată circula în codiţii decente. Şi mai mult, ar trebui executate lucrări de refacere, chiar şi provizorii, a tuturor suprafeţelor de trotuare şi de străzi afectate de săpături”, a mai spus Iordache.
sursa: Suceava News
Peste 100 de instituţii publice riscă amenzi de la ITM
Angajatorii care nu depun la ITM, în cel mai scurt timp, registrul salariaţilor şi declaraţia privind comisionul vor fi sancţionaţi, amenda fiind cuprinsă între 3000 şi 5000 de lei. Avertismentul vine din partea şefului ITM Suceava, Mihai Airinei, care spune că restanţieri la cele două capitole care au fost iniţial somaţi sunt mai ales Primăriile şi unităţile şcolare din judeţ. Mihai Airinei spune că pînă în prezent au depus registrul salariaţilor 7300 dintre cei 9000 de angajatori aflaţi în evidenţele ITM. „Am trimis 1227 de somaţii în urma cărora 541 angajatori au depus aceste registre. Între restanţieri se află 119 instituţii publice”, a declarat Airinei. Pe de altă parte, 400 de angajatori nu au depus declaraţiile privind comisionul datorat ITM. Între acestea, Primăriile din Zvorîştea, Dumbrăveni, Moldoviţa şi Adîncata dar şi Şcoala 1 Suceava, Grupul Şcolar „Laţcu Vodă” Siret, şcolile Stulpicani, Zvorîştea şi Bălcăuţi.
Mihai Airinei atrage atenţia că, în condiţiile în care angajatorii somaţi nu vor transmite către ITM Suceava, în termen de cel mult 20 de zile de la primirea somaţiei, registrul de evidenţă a salariaţilor sau declaraţiile de comision, inspectorii de muncă vor proceda la sancţionarea contravenţională a restanţierilor.
sursa: Suceava News
Bermas investeşte 3,7 milioane de euro în retehnologizare
Producătorul de bere SC BERMAS SA Suceava va investi 3,7 milioane de euro, în anii 2007 şi 2008, în modernizarea instalaţiilor de producţie şi îmbuteliere. Decizia a fost luată de acţionarii firme sucevene, care la sfârşitul săptămânii trecute au aprobat programul de investiţii pentru următorii ani. Potrivit directorului economic al Bermas Suceava, Elena Anisoi, două din cele 3,7 milioane de euro urmează a fi asigurate în urma contractării unui credit. Ea a declarat că principala investiţie care se va realiza în perioada imediat următoare va fi în achiziţionarea unei linii de îmbuteliere a sticlelor de bere, conformă cu standardele şi cerinţele tehnice europene. Noua linie reprezintă nu mai puţin de 75% din cele 3,7 milioane de euro, iar în momentul în care va fi pusă în funcţiune va avea o capacitate de îmbuteliere de 25.000 de sticle/oră. „Am semnat deja contractul cu o firmă din Germania pentru achiziţionarea acestei linii de îmbuteliere. Noua investiţie va aduce un plus de calitate în ceea ce priveşte îmbuteliere, dar şi calitatea berii noastre”, a declarat directorul economic al SC BERMAS Suceava. Elena Anisoi a precizat că se intenţionează ca linia tehnologică să fie pusă în funcţiune la capacitate maximă cel târziu în luna aprilie 2007. „Deoarece nu am luat decizia de a îmbutelia bere în recipiente din plastic, am hotărât că investiţia cea mai importantă ar fi în modernizarea liniei de îmbuteliere, astfel încât să putem veni pe piaţă cu produse din ce în ce mai calitative”, a subliniat Elena Anisoi. Ea a adăugat că o altă investiţie a SC BERMAS SA Suceava va fi în contractarea unei licenţe de producere a unui brand internaţional de bere.
sursa: Suceava News
Proiect pilot de "umanizare a comportamentului funcţionarilor"
Prefectura Suceava a identificat una dintre soluţiile prin care sucevenii plecaţi la muncă în străinătate să se reîntoarcă acasă. Este vorba de „umanizarea comportamentului funcţionarilor” şi crearea unui climat prietenos în instituţiile publice. În acest sens Prefectura are în vedere lansarea unui proiect-pilot care va fi discutat în prima şedinţă a Colegiului Prefectural, din care fac parte reprezentanţii tuturor instituţiilor descentralizare din judeţ. Prefectul Orest Onofrei a spus că majoritatea românilor plecaţi în străinătate au reţineri să se întoarcă acasă din cauza climatului neprietenos şi atitudinii cu care sunt trataţi în instituţiile publice subliniind că, în condiţiile în care nivelul salariilor în multe domenii se apropie de nivelul din ţări vest europene, aceasta nu mai este o motivaţie pentru ca aceştia să nu revină în ţară.
„Mulţi dintre bucovineni se simt acum mai acasă la Torino sau Londra, pentru că beneficiază de o atitudine corectă a autorităţilor de acolo. De aceea, noi vrem să creăm şi în Bucovina un asemenea climat pentru ca aici românii să nu se simtă trataţi ca nişte străini”, a spus Onofrei.
El a subliniat că funcţionarii vor trebui să se comporte cu contribuabilii „mai amabil decât s-ar purta cu şefii lor direcţi” şi să vină în sprijinul cetăţeanului şi să-şi umanizeze comportamentul.
„Vrem să declarăm Bucovina liberă de birocraţie şi pentru că există o tradiţie administrativă în această zonă înainte de instaurarea regimului totalitar”, a spus Onofrei.
El a adăugat că acest proiect a fost iniţiat la Suceava pentru că este zona cu cei mai mulţi cetăţeni plecaţi la muncă în străinătate şi că îşi doreşte ca acest judeţ să ajungă, în doi-trei ani, cu cei mai mulţi români reveniţi acasă.
sursa: Suceava News
Atacul lui Flutur la basca lui Iliescu agită apele în PSD
Atacul preşedintelui executiv al PLD, senatorul de Suceava Gheorghe Flutur, la preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, cu referire directă la basca acestuia, l-a înfuriat pe liderul social democraţilor din municipiul reşedinţă de judeţ, Virginel Iordache. Acesta a ripostat într-o conferinţă de presă catalogînd intervenţia lui Flutur ca fiind cea mai inoportună din ultimii ani. „Aş vrea să răspund unui atac dur făcut de domnul Flutur în legătură cu basca domnului Iliescu. Mi s-a părut cea mai inoportună intervenţie a domnului senator din ultimii ani şi deşi se pretinde a fi un promotor al noului Gheorghe Flutur este de fapt un personaj învechit care periodic înveninează scena politică a Sucevei şi a României”, a declarat preşedintele organizaţiei municipale Suceava a PSD. Iordache a arătat că dacă în 1989 nu ar fi fost tinerii şi oameni ca Ion Iliescu „care să-şi asume responsabilitatea momentului” Gheorghe Flutur ar fi fost cu siguranţă „acelaşi silvicultor cu pălărie şi cu pene de fazan la pălărie”. Liderul social democrat îi solicită lui Gheorghe Flutur folosirea unui limbaj decent, neironic „care de fapt ar trebui să fie specific unui senator al unui stat european”. „Îi reamintesc senatorului Gheorghe Flutur că sîntem în 2007, că populaţia României a evoluat şi că cititorii, viitorii alegători, s-au săturat de scandal, de ameninţări şi de scrîşniturile senatorului. Consider de asemenea că preocupările domnului Flutur ar trebuie să fie cu totul altele. Intervenţiile domniei sale ar trebui să aibă în vedere interesele locuitorilor judeţului Suceava care l-au trimis în Parlamentul României. De altfel Gheorghe Flutur se comportă ca şi cum funcţia de senator ar fi ocupat-o în urma unor studii deosebite, în urm unor facultăţi care nu sînt pentru toţi oamenii. Îi reamintesc lui Gheorghe Flutur că de fapt a fost trimis în Parlament de oamenii din Suceava”, a spus Iordache. El crede că a sosit timpul ca senatorul Flutur să renunţe la comportamentul „de grof” şi să se implice concret „în uşurarea vieţii oamenilor”. Preşedintele executiv al PLD s-a luat de Ion Iliescu după moţiunea de cenzură a PSD-ului speculînd faptul că liberalii l-au aplaudat la scenă deschisă după ce preşedintele de onoare al social democraţilor şi-a arătat votul împotrivă. „Mi-a fost dat să văd în plenul celor două Camere cum grupul PNL l-a aplaudat la scenă deschisă pe Ion Iliescu cînd şi-a arătat votul împotriva moţiunii. Acest lucru înseamnă că Guvernul Tăriceanu III va fi Guvernul Tăriceanu Tataia şi că PNL pentru supravieţuire s-a dat cu nucleul dur comunist nereformat din jurul lui Ion Iliescu şi a înlocuit papioanele cu cravata de pioner şi basca lui Ion Iliescu”, este declaraţia lui Flutur care l-a supărat pe Iordache.
sursa: Suceava News
Anchete facute cu pumnul
Comisarul sucevean bataus risca trei ani inchisoare 09.10.2007
La sfârsitul saptamânii trecute, conducerea Inspectoratului Judetean de Politie Suceava a fost informata ca procurorii de la Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Suceava au inceput urmarirea penala impotriva sefului de la Investigatii Criminale. Barbatul care a fost lovit este din judetul Hunedoara si venise la Suceava pentru a vinde diferite maruntisuri pe strazi. Totul a plecat de la un scandal intr-un restaurant din Suceava in care a fost implicata si persoana respectiva. Adus la sediul Politiei, barbatul a fost introdus in biroul Sefului de la Investigatii Criminale. Comisarul a trecut la glume si jigniri ieftine asupra rromului. Nu s-a multumit cu atât si, folosindu-se de un baston, i-a aplicat acestuia si câteva lovituri „parintesti“ la fund. Nu s-a gândit nici un moment ca vreunul dintre subalterni ar putea sa-i faca figura. Razvan Andreica, si el politist la Biroul de Investigatii Criminale al Politiei Suceava, a prezentat un CD cu scenele de umilinta conducerii politiei, mai-marii Inspectoratului inaintând apoi inregistrarea procurorilor de la Parchetul de pe lânga Curtea de Apel. Un coleg i-a platit o polita mai veche
Andreica are o varianta originala asupra modului in care a intrat in posesia imaginilor. El spune ca ar fi gasit CD-ul in cutia postala si apoi i s-a parut deontologic sa-l prezinte superiorilor pentru a lua masurile care se impun. Din primele cercetari se pare ca inregistrarea cu telefonul mobil a fost realizata chiar de unul dintre subordonatii lui Halaicu, care i-ar fi platit astfel o serie de polite mai vechi.
Risca inchisoare pâna la 3 ani
Filmul de pe CD are aproximativ 30 de secunde, In film se vede si se aude clar cum barbatul este lovit si luat peste picior in cel mai pur stil militienesc. Desi fapta s-a petrecut in urma cu aproximativ jumatate de an, procurorii au inceput urmarirea penala abia zilele trecute, aceasta pentru ca au avut nevoie de mai mult timp pentru a identifica si audia victima. Infractiunea pentru care se deruleaza cercetarile impotriva comisarului Ioan Halaicu a fost incadrata la articolul 250 din Codul Penal, respectiv purtare abuziva.
„Amenintarea savârsita de catre un functionar public se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau amenda penala. Lovirea sau alte acte de violenta savârsite de catre un functionar public se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau amenda“, se specifica in Codul Penal, la articolul 250.
Dupa ce va fi trimis in judecata, va fi suspendat din functie
In momentul in care dosarul va fi trimis in instanta, comisarul Halaicu va fi suspendat din functia de sef al Biroului de Investigatii Criminale. Pâna ce judecatorii nu se vor pronunta definitiv si irevocabil asupra cauzei, omul legii nu-si va mai putea exercita functia. „Ce am avut de declarat am declarat la Parchet. Daca sunt vinovat, va stabili instanta de judecata“, s-a rezumat sa declare presei comisarul.
sursa: Gardianul
Locuitorii din Siret reclamă că o firmă importantă de telefonie ridică un stâlp de antenă fără acordul lor
Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a solicitat, luni, Primăriei Siret şi Inspectoratului de Stat în Construcţii să verifice condiţiile în care o firmă de telefonie mobilă importantă ridică un stâlp de antenă în oraşul Siret. Orest Onofrei a spus că a primit numeroase reclamaţii de la locuitorii din Siret din zona în care se construieşte stâlpul de antenă. „Din primele verificări, firma de telefonie mobilă construieşte încălcând prevederile certificatului de urbanism”, a spus prefectul de Suceava.
Acesta a arătat că în certificatul de urbanism se prevede că pentru începerea lucrărilor, firma trebuia să obţină acordul persoanelor fizice sau juridice cu sediul pe o rază de 500 de metri faţă de locul unde se construieşte stâlpul de antenă. „Tocmai persoanele cărora trebuia să li se ceară acordul sunt cele care au reclamat”, a spus Orest Onofrei, care a menţionat că a sesizat Primăria Siret şi Inspecţia de Stat în Construcţii solicitând stoparea lucrărilor până la intrarea în legalitate. „Chiar dacă sunt firme cu foarte mulţi bani şi sunt foarte puternice, nu trebuie să abuzeze”, a spus prefectul Onofrei.
sursa: News Bucovina