Când scriu rândurile de faţă, directorul Casei de Pensii Suceava, Robert Marian, se află pe un pat din Spitalul Arsene Bagdasar, din Bucureşti, la secţia terapie intensivă, cu sânge în plămâni, hemoragie intracraniană, o vertebră fisurată serios şi, din păcate, cu şanse foarte mici de supravieţuire. Robert Marian a fost victima unui stupid accident de maşină, luni seara, în Suceava, în timp ce încerca să întoarcă în loc Dacia Logan pe care o are Case de Pensii în dotare. Accidentul în sine e impresionant prin inconştienţa directorului Casei, care, fără nici un fel de explicaţie logică, s-a pus în situaţia de a fi izbit de o maşină care circula corect pe sensul ei de mers. Dar mai impresionantă este solidaritatea de care au putut da dovadă o serie întreagă de oameni din Suceava, oameni care, în mod normal, nu s-ar fi regăsit împreună ca să slujească aceluiaşi scop –VIAŢA.
Am fost aproape de, am fost între cei care au „instrumentat” toate modurile de a-l salva pe Robert Marian. Încă de la ora 19, imediat după gravul accident, au fost angrenate în lupta lui Robert pentru supravieţuire personalităţi ale vieţii medicale sucevene. Medici de renume din Spitalul Judeţean au făcut tot posibilul menţinerii în viaţă a tânărului director de la Casa de Pensii, apoi a fost trimis la Spitalul privat Bethesda, unde iarăşi s-a făcut tot posibilul. Şi la cel judeţean, şi la cel privat, am descoperit, cu mândră uimire, OAMENI cu suflet.
M-a uimit şi mai tare faptul că „vremelnicii” lideri politici locali au uitat că sunt în tabere adverse şi că este cazul să uite culoarea sub care slujesc interese dictate de Bucureşti şi să facă pasul înainte pentru un om, pentru o viaţă. Gheorghe Flutur (PD-L), Orest Onofrei (prefect al judeţului), Cătălin Nechifor (PSD), Iulian Angheluş (PNL), Florin Hrebenciuc şi Florin Olaru (ambii PD-L), Raed Arafat (secretar de stat în Ministerul Sănătăţii) şi poate că încă mulţi alţii pe care nu-i ştiu acum, s-au pus în slujba salvării, după propriile forţe, a vieţii lui Robert Marian. Şi sunt convins că nu funcţia lui Robert Marian i-a determinat să facă asta. Într-un fel sau altul, felul de a fi şi de a face politică al lui Robert Marian, blamat sau aplaudat de lume, înseamnă altceva. Şi acest altceva a stat la baza unei reacţii în lanţ de sprijinire a sa, pe care nu de multe ori mi-a fost dat să o văd oferită cuiva. Nici unul dintre cei la care s-a apelat nu a comentat o secundă, nu s-a grăbit să afle detalii despre accident, ci doar să dea mai departe un telefon şi să încerce să aducă la Suceava un mijloc de transport aerian care să-l ducă pe Robert Marian la o clinică unde şansele sale de supravieţuire sunt reale.
Modul cum au acţionat cei din jurul lui Robert Marian pentru ai salva acestuia viaţa spune multe despre ce a în-semnat el pentru aceşti oa-meni. Spune multe despre un caracter. Şi mai spune faptul că încă mai există o speranţă! Dacă pentru Robert Marian speranţa e firavă, pentru cei pe care i-am amintit ea e mare. Speranţa mea e că şi ei vor înţelege că factorul uman e cel mai important şi nu „topoarele” pe care şi le „trag” zi de zi, unii altora, în speranţa că poate cineva îi va vota şi-i va trimite la guvernare. În situaţii ca a lui Robert Marian banii nu au mai contat. Şi nici orgoliile.
Aşadar, există încă speranţă!
Speranţa că lumea pe care o construim chiar poate fi umană.
Şi mai sper ca astăzi, când apar aceste rânduri, să au-zim de bine despre Robert.
