ASP a închis din nou bazinul de înot al Şcolii nr. 3
Directorul ASP Suceava, Odette Nicolae a spus că s-a constatat prezenţa unui număr total de germeni ce depăşeau valoarea maximă admisă şi prezenţa florei de origine fecală. Aceasta a precizat că era necesare emiterea deciziei de suspendare întrucât exista riscul de contactare a unor infecţii, respectiv a bolii diareice acute prin ingestia apei din bazin sau a unor adenoviroze. După dezinfecţia apei activitatea acestui bazin ar putea fi reluată, a mai adăugat Odette Nicolae. Potrivit normelor în vigoare, apa din bazin ar trebui să fie înlocuită săptămânal şi să fie efectuate operaţiuni de curăţare şi dezinfecţie a suprafeţei interioare a bazinului, iar o treime din capacitatea bazinului să fie înlocuită zilnic cu apă proaspătă. Bazinul Şcolii de generale nr. 3 a mai fost închis anul trecut fiindcă tavanul era în pericol de prăbuşire, iar apa nu corespundea din punct de vedere calitativ fiind hiperclorinată copii acuzând usturimi ale pielii şi ochilor. După ce a fost supus unor lucrări de modernizare în valoare de 1,5 milioane de lei, din care 500.000 au provenit de la Guvern, Bazinul a fost redeschis pe data de 7 iunie în prezenţa ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu care a participat la eveniment în calitate de fost elev al unităţii şcolare. |
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu