joi, 19 iulie 2007

Consulul Ucrainei la Suceava habar nu are de norul toxic


ImagePreşedintele CJ Suceava, Gavril Mîrza, a declarat, miercuri, că a avut o întrevedere cu noul consul general al Ucrainei la Suceava, Sergy Nikfhych. În cadrul discuţiilor, consulul general a spus că nu are date privind norul toxic format în urma accidentului feroviar din Ucraina.

Acesta a menţionat că a primit, marţi, o scrisoare oficială din parte prefectului de Suceava, Orest Onofrei, care solicita informaţii despre accident şi că această scrisoare a fost înaintată ministerului de resort din Ucraina.

ImageUn tren cu 15 vagoane încărcate cu fosfor galben a deraiat luni, în apropierea oraşului ucrainean Lviv (Lvov), situat în vestul ţării, la aproximativ 50 de kilometri de frontiera poloneză şi 250 de kilometri de România. Norul format de această substanţă foarte toxică s-a extins pe o suprafaţă de 86 de kilometri pătraţi de la locul accidentului, înainte de a se dispersa.

0 comentarii: