miercuri, 2 ianuarie 2008

123 oameni, la un pas de moarte prin explozia unui Boeing TAROM

Pe aeroportul internaţional Henri Coandă din Otopeni a avut loc ieri un accident de circulaţie. Un avion aparţinând companiei Tarom care efectua o cursă charter cu destinaţia Sharm El Sheikh s-a lovit, cu câteva minute înainte de decolare, de o maşină aflată pe pista aeroportului. Incidentul aviatic, catalogat de oficialii companiei aeriene ca fiind unul grav, s-a produs la ora 11.47 într-un moment în care pe aeroport era ceaţă. În urma impactului, trenul de aterizare al aeronavei Boeing 737-300 s-a rupt, aparatul de zbor fiind grav avariat, după ce a ajuns pe câmp la o distanţă de aproximativ 150 de metri de pistă.

Niciunul dintre cei şase membri ai echipajului sau dintre cei 117 pasageri nu a fost rănit, aceştia din urmă fiind evacuaţi pe toboganele pneumatice de urgenţă, imediat după oprirea aeronavei. Patru ore mai târziu, 108 dintre pasageri s-au îmbarcat la bordul altei aeronave cu aceeaşi destinaţie. Potrivit oficialilor Tarom, persoanele care au renunţat la călătorie îşi vor putea recupera banii de la agenţia de turism care a închiriat aeronava. Printre cele 9 persoane care au rămas în ţară se numără şi o tânără care a suferit un atac de panică în urma incidentului. Utilitara implicată în incident aparţinea societăţii UTI GEMMO, firma privată care se ocupă de întreţinerea sistemului de balizaj (echipamente optice, acustice şi radio de ghidare).

Cauza accidentului: „O disfuncţionalitate în comunicaţii”

Într-un interviu acordat Mediafax, directorul general al Autorităţii Aeronautice Civile, Florea Geică, a declarat că o posibilă cauză a producerii incidentului de pe Aeroportul Otopeni ar fi „neconcordanţele între Turnul de control şi cei din maşina aflată pe pistă“.

„Nicio maşină nu are voie să stea pe pistă sau în apropierea pistei atunci când decolează un avion. În situaţia în care o maşină intră pe pistă, se cere permisiunea Turnului de control. Aşa cum văd eu lucrurile, în situaţia de faţă a existat o disfuncţionalitate în comunicaţii între Turnul de control şi cei care au adus maşina pe pistă. Chiar dacă, să zicem, cei de pe pistă ar fi vrut să înlocuiască o lampă de balizaj - lucru care se va dovedi dacă este adevărat sau nu în urma anchetei -, mi se pare ciudat că pe pistă se afla maşina, în condiţiile în care era suficient să intre doar muncitorii şi să efectueze respectiva reparaţie“, a precizat Geică. Într-o conferinţă de presă ţinută la cinci ore după producerea incidentului, comandantul aeronavei a precizat că a văzut prea târziu autovehiculul aflat pe axul pistei, autoutilitara nefiind semnalizată în niciun fel.

Potrivit acestuia, în momentul impactului aeronava rula cu o viteză de 95 noduri (aproximativ 170 km/h). „După 400-500 de metri am întâlnit acest obstacol. Am urmat procedura de oprire a aeronavei cu ieşire de pe pistă”, a precizat Nicolae Dinescu, comandantul aeronavei Constanţa implicată în incident. Dinescu a mai adăugat că din autovehiculul acroşat au sărit doi oameni, unul spre stânga şi altul spre dreapta pistei. Cei doi angajaţi ai societăţii de întreţinere a sistemelor de balizaj nu au fost răniţi.

În rezervoarele avionului Boeing 737-300, care se pregătea să efectueze o cursă de cel puţin 1.500 de kilometri, se pot înmagazina aproximativ 20.000 de litri de combustibil, acesta având o autonomie maximă de zbor de 4.000 kilometri. Altfel spus, în rezervoarele avionului, care ar fi putut exploda oricând, se aflau cel puţin 10.000 litri de kerosen. În aceste condiţii, specialiştii în aviaţie nu au exclus posibilitatea ca acest incident să se fi transformat într-o adevărată catastrofă aviatică, în situaţia în care piloţii nu ar fi reacţionat cu profesionalism.

Incidentul de ieri nu este primul de acest fel petrecut în România. Cu un an în urmă, o aeronavă aparţinând unei alte companii româneşti, Carpatair, a lovit un cal în timp ce decola de pe aeroportul din Bacău. Animalul a putut ajunge cu uşurinţă pe pistă, în condiţiile în care aeroportul nu era împrejmuit. Neîngrădit este şi aeroportul din Suceava, în preajma acestuia ciobanii din zonă obişnuind să îşi pască oile

0 comentarii: