Aflaţi de miercuri într-un stagiu de pregătire la Băile Felix, handbaliştii de la CS Universitatea Suceava au disputat sâmbătă un prim meci de verificare în compania echipei CSM Oradea, pe care au învins-o cu scorul de 36-35.
Pe banca tehnică a echipei s-a aflat Leonard Bibirig, care, ieri, a fost în tribunele Sălii Polivalente din Oradea, unde a asistat la meciul dintre naţionalele României şi Letoniei.
După ce a încheiat cu succes campania de calificare la barajul pentru mondialul din 2009, Petru Ghervan s-a alăturat lotului sucevean care va continua pregătirea la Băile Felix.
În perioada 24-26 ianuarie, CS Universitatea va participa la un puternic turneu, alături de HCM Constanţa, Minaur Baia Mare, CSM Oradea, HC Arad şi Komloi Banyasz (Ungaria).
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu