luni, 10 martie 2008

Handbaliștii suceveni au câștigat meciul cu CSM Medgidia

Handbaliștii suceveni au câștigat meciul cu CSM Medgidia


Într-unul dintre cele mai interesante jocuri ale etapei a XIX-a a Ligii Naționale de handbal masculin, CS U Suceava a primit în sala LPS vizita echipei CSM Medgidia. Disputa între cele două echipe poate fi considerată ca “legendară”, mai ales din perspectiva ultimelor întâlniri directe în care constănțenii nu au avut nicio milă față de bucovineni.Disputa dintre CS U Suceava și CSM Medgidia a fost una deosebit de interesantă, pentru că sucevenii au în fiecare meci un moment în care oferă adversarilor un moment de revenire. După ce au fost la conducerea disputei cu adversarii lor pe tot parcursul meciului, sucevenii au cedat în momentul în care au ajuns la scorul de 13-7. Cei de la CSM Medgidia au revenit puternic și au adus scorul la 13-12 în favoarea gazdelor.Cei care și-au revenit mai repede au fost sucevenii, scorul la pauză al disputei CS U Bucovina Suceava – CSM Medgidia fiind 19-12.Repriza secundă a întâlnirii dintre CS U Suceava și CSM Medgidia a fost una în care gazdele și-au valorificat atuu-ul terenului propriu și s-au impus fără dubii. Scorul final al meciului dintre CS U Bucovina Suceava și CSM Medgidia a fost 34-26, portarul sucevean Pralea având un cuvânt greu de spus la acest deznodământ.CS U Suceava: Pralea, I.Andrei – Tcaciuc (1), Șuțu (2), Chiruț (2), Dospinescu, Zvanciuc, Brădățan (3), Chiruț (2), Adomnicăi (6), Bursuc (3), Mitrea (2), Gavriloaia (7), Ignat (4), Bibirig (2).Rezultate înregistrate în etapa a XX-a a Ligii Naționale de handbal masculin: Steaua – HCM Constanța 34-38, Dinamo – Pandurii Tg.Jiu 27-22, Romvag Caracal - CSM Oradea 29-37, Știința Bacău – HC Odorhei 32-32, Poli Timișoara – HC Minaur Baia Mare 30-25, UCM Reșița – Uztel Ploiești 37-23.