luni, 10 martie 2008

Iordache cere condiţii de hypermarket în bazar

Iordache cere condiţii de hypermarket în bazar


Preşedintele organizaţiei municipale Suceava a PSD, consilierul local Virginel Iordache, solicită conducerii primăriei să creeze condiţii de hypermarket în bazar care să mulţumească atât comercianţii cât şi cumpărătorii. Iordache a criticat modul în care se derulează lucrările de modernizare a bazarului subliniind faptul că proiectul care a stat la baza investiţiei are multe lacune deşi a costat 850 de milioane de lei vechi. În primul rând, a spus social democratul, nu se elimină curenţii din bazar, care afectează sănătatea celor care-şi desfăşoară activitatea acolo. „Modul în care s-a realizat modernizarea bazarului dovedeşte încă dată în plus modul haotic, dezlânat în care primarul gândeşte, planifică, conduce şi evaluează. Banii cheltuiţi până în acest moment nu se justifică sub nici o formă ei neregăsindu-se în creşterea confortului comercianţilor şi a cumpărătorilor. Faptul că pentru proiectare nu s-a efectuat o licitaţie că proiectul de modernizare a costat peste 850 de milioane de lei vechi, faptul că s-a admis doar prima soluţie aplicându-se principiul primul venit primul servit dovedeşte incapacitatea actualei administraţii de a manageria proiecte mari”, a declarat Iordache.

Primarul trimis în bazar să discute cu Asociaţia Comercianţilor

Preşedintele PSD Suceava a cerut municipalităţii realizarea unei căi de acces în bazar pentru persoanele cu handicap, a unei rampe de încărcare-descărcare ţinând cont că diferenţa de nivel între Calea Unirii şi platforma bazarului este de peste un metru precum şi eliminarea taxei de intrare. De asemenea Iordache solicită ca acele cheltuieli suplimentare generate de întocmirea proastă a proiectului să fie suportate de proiectant dar şi de Ion Lungu din indemnizaţia de primar. „Se impune eliminarea provizoratului atât din modul în care este administrat bazarul cât şi din faptul că se creează condiţii provizorii de muncă oamenilor din Bazar. Ne întrebăm şi îl întrebăm şi pe primar cum stimulează domnia sa iniţiativa particulară a unor oameni care-şi câştigă existenţa dintr-un act comercial pe care-l desfăşoară în condiţii inumane”, a spus Iordache. Liderul social democrat a mai criticat şi faptul că lucrările de modernizare a bazarului în valoare de 3 milioane de euro au fost date pe mâna unei firme fără a se organiza o licitaţie internaţională. El îi sugerează primarului să se întâlnească cu reprezentanţii Asociaţiei Comercianţilor din Bazar pentru a afla despre problemele cu care se confruntă.