luni, 7 aprilie 2008

O femeie din Sf. Gheorghe a murit într-un grav accident rutier de pe E 85


O femeie din Sfântu Gheorghe a murit în urma unui grav accident de circulaţie, după ce soţul acesteia a adormit la volan. Cei doi, împreună cu o a treia persoană, se aflau în excursie în judeţul Suceava. Accidentul s-a produs la intrarea în Suceava, pe drumul european 85, maşina izbindu-se violent de un copac. În urma impactului, şoferul nu a păţit nimic, în schimb soţia acestuia, Agata S., în vârstă de 33 de ani, care se afla pe scaunul din dreapta, nu a avut nici o şansă de supravieţuire. De asemenea, cea de-a treia persoană aflată în maşină, tot din Sfântu Gheorghe, a ajuns la „Urgenţe”, suferind o fractură de claviculă.