luni, 7 aprilie 2008

Onofrei, medaliat cu aur iar Lungu şi Frunză premiaţi cu un sigiliu


Prefectul Judeţului Suceava, Orest Onofrei, alături de preşedintele Consiliului Judeţean, Gavril Mârza, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu şi primarul municipiului Rădăuţi, Mihai Frunză au avut luni 7 aprilie 2008, la Palatul Administrativ, o întâlnire oficială cu Primarul Vienei, dr. Michael Häupl. Acesta a fost însoţit de proprietarul Holzindustrie Schweighofer, Gerald Schweighofer, de colaboratori ai domniei sale din primăria Vienei, responsabili cu relaţiile publice şi relaţiile internaţionale, precum şi de un jurnalist din partea unei importante publicaţii vieneze. Onofrei a făcut, în deschiderea întâlnirii, o prezentare a judeţului Suceava precum şi a principalelor direcţii de dezvoltare a acestuia pe termen mediu şi lung. În continuare, discuţiile s-au purtat pe marginea investiţiilor şi a colaborărilor deschise din ultimii ani între Austria şi România - judeţul Suceava, cu referire la cea mai mare investiţie austriacă directă realizată în România - cele două fabrici de prelucrare a lemnului ale companiilor Egger şi Schweighofer din zona Rădăuţi. Ion Lungu a evidenţiat faptul că municipiul Suceava a fost condus timp de 23 ani de un primar austriac, Franz Ritter von Des Loges, iar „guvernarea” locală din acea perioadă reprezintă un model de administrarea a oraşului inclusiv pentru această perioadă. Oficialităţile prezente la întâlnire, atât partea română cât şi cea austriacă au convenit ca pe parcursul zilei să discute probleme punctuale privind eventualele colaborări, în cadrul celorlate întâlniri care vor avea loc, conform programului. În finalul întâlnirii, primarul Vienei, domnul dr. Michael Häupl a oferit prefectului şi preşedintelui Consiliului Judeţean medalia de aur a oraşului Viena iar primarului municipiului Suceava şi primarului municipiului Rădăuţi sigiliul primăriei oraşului Viena.