luni, 7 aprilie 2008

"Pentru Lungu pensionarii sunt vinovati de aglomerarea traficului"


“Dupa ultimele studii efectuate de “chimistul numarul 1” al Sucevei, primarul Ioan Lungu, in care concluzia finala a fost aceea ca “spalatul pe picioare” poate modifica traseul de alimentare cu apa al cartierului Burdujeni, halucinantul edil a gasit in analizele sale si sursa aglomeratiei transportului local. Vineri, 4 aprilie a.c., intr-o declaratie la Radio Impact 21, primarul afirma ca “transportul local este ingreunat de acordarea gratuitatilor pentru pensionari”. In fata acestor afirmatii arogante si lipsite de orice respect pentru pensionarii suceveni, candidatul PSD la functia de primar, Ovidiu Donţu, protesteaza vehement si solicita primarului Ion Lungu sa-si ceara scuze publice de la cei care au pus bazele dezvoltarii Sucevei prin munca lor. “Fara munca acestor oameni a caror povesti fascineaza copiii si nepotii, Suceava nu ar mai putea avea istorie. Trebuie sa le acordam intreg respectul nostru si sa rezolvam problemele reale cu care acestia se confrunta şi nu să-i facem vinovati pentru drepturile si asa mici care le-au fost acordate în consiliul local prin iniţiativa PSD”, a incheiat consilierul Ovidiu Donţu.

Biroul de presă al PSD Suceava