duminică, 13 aprilie 2008

Rarăul a pierdut două puncte la Suceava

Liga a III-a



Sincer, n-am crezut că Cetatea poate juca atât de prost cum a făcut-o ieri, în întâlnirea de pe teren propriu, cu Rarăul Câmpulung Moldovenesc, chiar dacă la final sucevenii au câştigat un punct, scor 0-0. Scuzele tot vehiculate în ultima vreme, referitoare ba la subţirimea lotului, ba la avansul liniştitor din clasament, n-au de această dată nici o justificare. Pentru că jucătorii lui Marian Pană au avut în faţă o echipă oarecare, alcătuită din fotbalişti de pluton, dar cu inimă mare. Câmpulungenii, spre deosebire de suceveni, care şi-au primit contractele în avans, nu au avut bani de un semicantonament în iarnă, s-au reunit cu două săptămâni înaintea startului şi joacă pe 4 milioane de lei pe lună. Iar ca să vă faceţi o idee despre posibilităţile Rarăului, echipa care a ţinut în şah Cetatea pe Areni, vă spunem că cel mai bun jucător de pe teren în confruntarea de ieri, câmpulungeanul Piticar, cu doar 3 luni în urmă monta rigips pe un şantier de construcţii şi juca în Liga a V-a, la Pojorâta. Fotbaliştilor suceveni ar trebui să le fie jenă de banii pe care-i câştigă, în condiţiile în care, având în faţă o echipă ca şi retrogradată, nu au izbutit să trimită nici măcar o singură dată mingea pe spaţiul porţii lui Axinte, şi asta într-un meci întreg. Rarăul, în schimb, numai în prima repriză a ratat patru mari ocazii de a înscrie, la două din acţiunile lui Piticar şi Roxandari mingea izbind bara. Din nefericire pentru ei, chiar dacă s-au depăşit pe sine, fotbaliştii pregătiţi de Cristian Popescu nu au izbutit să învingă ieri, obţinând doar un punct, care nu-i ajută prea mult în ecuaţia retrogradării.

Cetatea a evoluat în alcătuirea: Roheţki – Homneac, Breniuc, Bernard, Apetri – Stănescu (57 Leuciuc), Onciu, Aileni, Cojenel – Tomaz, Colban (46 Caragea).

Rarăul a jucat în formula: Axinte – Tivodari, Plecanciuc, Ilie, Popescu, Roxandari – Andriuc, Ioniţă (80 Sârbu), Vizitiu – Lazăr (75 Gherine), Piticar (90 Iftimie).

Iată rezultatele etapei:

Cetatea Suceava – Rarăul Câmpulung Moldovenesc 0-0
FC Bârlad – Poli II Iaşi 1-1
Pambac Bacău – FCM II Bacău 0-0
Politehnica Galaţi – Laminorul Roman 3-0
CF Brăila – Willy Bacău 1-0
Leonard Paşcani – CFR Paşcani 0-3
Aerostar Bacău – Ceahlăul II Piatra Neamţ 3-0

Azi se mai joacă meciurile:

Bujorii Târgu Bujor – Juventus Fălticeni
Cetatea Târgu Neamţ – Oţelul II Galaţi

Clasament

1. Cetatea Suceava 27 20 5 2 57-8 65
2. Aerostar Bacău 27 16 6 5 40-20 54
3. Willy Bacău 27 15 6 6 55-36 51
4. Politehnica Galaţi 27 13 8 6 34-20 47
5. Poli II Iaşi 27 11 9 7 42-29 42
6. Pambac Bacău 27 12 5 10 36-37 41
7. CFR Paşcani 27 12 3 12 36-30 39
8. FC Bârlad 27 12 3 12 36-41 39
9. Oţelul II Galaţi 25 12 2 11 37-28 38
10. FCM II Bacău 27 9 10 8 31-29 37
11. CF Brăila 27 10 6 11 36-35 36
12. Ceahlăul II 27 10 5 12 33-29 35
13. Juventus Fălticeni 26 10 4 12 28-37 34
14. Cetatea Tg. Neamţ 26 10 3 13 41-49 33
15. Laminorul Roman 27 8 4 15 29-43 28
16. Rarăul Câmpulung 26 6 6 14 25-44 24
17. Bujorii Târgu Bujor 26 6 4 16 19-46 22
18. Leonard Paşcani 27 1 5 21 20-72 8