vineri, 4 iulie 2008

Victima criminalului de la Burdujeni, condusă pe ultimul drum de sute de oameni

Inimi sfâşiate de durere 



Sute de oameni au condus-o, ieri, pe ultimul drum, pe Daniela Bucevschi, tânăra în vârstă de 18 ani, din comuna Pătrăuţi, omorâtă cu cruzime, duminica trecută, pe dealul de la ieşirea din Suceava înspre Plopeni.

În timp ce familia Danielei îşi ducea mezina la groapă, o armată întreagă de poliţişti continua să scotocească judeţul în căutarea bestiei care i-a luat viaţa.

 
Şi-au dus copilul la groapă 

Curtea casei familiei Bucevschi din Pătrăuţi era, ieri, în jurul prânzului, plină de oameni. Prieteni, foşti colegi, vecini, săteni, au venit să le transmită părinţilor sfâşiaţi de durere sincere condoleanţe şi să se alăture familiei îndoliate în cortegiul funerar, pentru a-şi lua rămas bun de la Daniela. 

Fetiţa aceea frumoasă foc, cuminte, cu mult bun simţ, cum o descriu cei care au cunoscut-o, pleca pentru totdeauna.

Predica pastorilor veniţi să mai aline din suferinţa familiei şi să se roage la căpătâiul Danielei a înlăcrimat ochii tuturor, fie ei penticostali, baptişti, adventişti sau creştin-ortodocşi.

În mijlocul curţii, sicriul în care se afla corpul neînsufleţit al Danielei era înconjurat de familie.

Pentru că nu au apucat să o vadă la altar, părinţii Danielei au decis să o îmbrace în mireasă. „E atât de frumoasă... săraca de ea, aşa blestem...”, şoptesc între ele două sătence.

În liniştea ce a cuprins uliţa pe care locuieşte familia Bucevschi, cântările corului amplifică emoţiile ceremonialului funerar. 

Secată de lacrimi şi sleită de puteri, după ce a plâns necontenit de la aflarea terifiantei veşti a morţii fiicei ei, mama Danielei, Elisabeta Bucevschi, abia se mai ţine pe picioare. 

Daniela era cea mai mică dintre cei şapte copii ai ei şi nu aştepta decât să o vadă mireasă, fericită, la casa ei.  

La căpătâiul Danielei stătea şi iubitul ei, Dorin, tânărul cu care, din ce am reuşit să aflăm de la vecini, avea o relaţie de câteva luni şi care, aşa cum ne-a mărturisit chiar el, avea de gând să o ceară de nevastă.

Din când în când o strigau uşor pe nume, dar răspunsul nu mai avea să vină. 

Oameni bătrâni, tineri, cu toţii aveau lacrimi în ochi.

Cortegiul funerar s-a îndreptat apoi spre cimitir, în corul cântărilor funerare care au însoţit-o pe Daniela până la locul de veci. 

Drumul spre cimitir i-a fost presărat cu lacrimi, alte câteva sute de săteni din Pătrăuţi ieşind în drum sau la poartă şi rugându-se ca D-zeu să o ierte.

 
Mama principalului suspect, dezinteresată de soarta fiului ei 

Armata întreagă de poliţişti implicată în acest caz a continuat, ieri, operaţiunile de localizare a individului care a violat-o, bătut-o cu sălbăticie, obligat-o la perversiuni sexuale şi ştrangulat-o pe mezina familiei Bucevschi cu şnurul cu care o legase de mâini şi de gât. 

Principalul suspect al anchetatorilor, Maricel Brânză, în vârstă de 23 de ani, din comuna botoşăneană Hăneşti, bănuit şi în alte violuri, este dispărut fără urmă, anchetatorii nereuşind să-i găsească încă ascunzătoarea.

În localitatea de domiciliu a acestuia, comuna Hăneşti, sătenii care l-au cunoscut pe Maricel Brânză spun că acesta a început să fure din copilărie, de la 11-12 ani. 

„Nu l-am mai văzut de mai bine de vreo două luni”, povesteşte Mihai Diaconu, care locuieşte gard în gard cu familia suspectului.

Mama lui Maricel Brânză pare dezinteresată de implicarea fiului său în violurile şi crima de care este acuzat şi spune că nu ştie ca acesta să fi avut, vreodată, o relaţie de prietenie cu vreo fată. „Când am văzut că a făcut 20 de ani, l-am întrebat şi noi dacă nu vrea să se însoare, dar a spus că nu are nici o fată. Cât despre violuri, am aflat şi noi de la poliţişti. Dacă a făcut-o el, nu are decât să tragă acu mâţa de coadă”, a declarat, ieri, Mihaela Brânză.