miercuri, 1 octombrie 2008

Biserica şi CJ Suceava colaborează pentru promovarea turismului religios


Consiliul Judeţean va colabora cu 15 primării sucevene şi cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor în vederea conceperii şi promovării turismului religios în judeţ. Potrivit acordului de asociere, cei 18 parteneri vor coopera în vederea întocmirii proiectului „Turismul religios în Bucovina” care ar urma să fie lansat în cadrul „Forumului Regional de Investiţii” care va avea loc în perioada 10 – 12 octombrie a.c. la Centrul Economic Bucovina Suceava. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că acest proiect reprezintă o oportunitate în dezvoltarea turismului suceveaen. „În general, când se vorbeşte despre judeţul Suceava ca destinaţie turistică, se face referire la Bucovina turistică. Această destinaţie turistică şi-a căpătat renumele de ţinut al mănăstirilor pictate, datorită faptului că dispune de o reţea densă de mănăstiri din secolele XV – XVII”, a precizat Flutur. El a subliniat faptul că şapte dintre mănăstirile din judeţ fac parte din patrimoniul UNESCO, respectiv Voroneţ, Mănăstirea Humorului, Moldoviţa, Arbore, Pătrăuţi, biserica Sf. Gheorghe a mănsătirii „Sf. Ioan cel Nou” Suceava şi Probota, iar în perioada următoare, la această listă se va adăuga şi mănăstirea Suceviţa.

Gheorghe Flutur a arătat că asocierea dintre instituţia pe care o conduce, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi 15 primării de localităţi în care există monumente istorice de patrimoniu va permite promovarea turismului religios ca principală formă de turism practicată, dar şi dezvoltarea comunităţilor locale.

Roman Stecyk, contestă existenţa acestui proiect

Existenţa proiectului promovat de Gheorghe Flutur a fost contestată, ieri, de unul dintre consilierii judeţeni ai PSD, Roman Stecyk. Acesta a criticat faptul că membrii deliberativului judeţean trebuie să voteze aprobarea unei asocieri fără să cunoască conţinutul proiectului „Turismul religios în Bucovina”. „Acum nu ştim nimic despre acest proiect. Am impresia că el nici nu există şi parcă ar fi un fel de . Se vorbeşte că acest proiect va fi lansat imediat, dar nu am văzut nici o formă a acestuia”, a spus Stecyk.

În replică, Gheorghe Flutur s-a oferit să-i pună la dispoziţie o primă formă a proiectului, subliniind faptul că asocierea cu 15 primării şi cu Arhiepiscopia s-a făcut tocmai pentru a definitiva strategia de promovare a turismului religios.