Zece directori de şcoală din judeţul Suceava riscă sancţiuni, după ce nu au anunţat posturile libere la Inspectoratul Şcolar Judeţean - IŞJ. Declaraţia îi aparţine adjunctului Inspectoratului, Daniel Hrenciuc. El a spus că măsurile împotriva celor 10 vor fi luate în Consiliul de Administraţie al IŞJ. Daniel Hrenciuc a menţionat că directorii vizaţi ar putea fi sancţionaţi doar cu mustrare. Pe de altă parte, el a anunţat că după demisia de ultimă oră a unor profesori, în judeţ au rămas vacante posturi la disciplinele istorie şi geografie.