miercuri, 1 octombrie 2008

Noi fonduri pentru reconstrucţia caselor distruse de inundaţii


Consilierii judeţeni suceveni au aprobat, în şedinţa de ieri, alocarea unei sume de 540.000 de lei pentru construcţia mai multor case distruse de inundaţiile de la sfârşitul lunii iulie 2008. Potrivit spuselor preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, fondurile vor fi folosite pentru completarea sumelor necesare reconstrucţiei a 18 case din 5 comune ale judeţului. Flutur a explicat că sumele provin din donaţiile primite de instituţia pe care o conduce pentru sprijinirea populaţiei din zonele calamitate. Şeful administraţiei judeţene a arătat că cea mai mare sumă, de 500.000 de lei, a fost acordată ca sprijin financiar de către Consiliul General al municipiului Bucureşti, la iniţiativa consilierilor PD-L.

Gheorghe Flutur a explicat că instituţia pe care o conduce a mai acordat un sprijin de 1,45 milioane de lei pentru completarea sumelor necesare reconstrucţiei a 29 de case, dintre cele 42 câte au fost distruse la inundaţiile de la mijlocul acestui an.

„Două case au fost construite de un agent economic, rămânând astfel 40 de locuinţe care ar fi trebuit să fie reconstruite de la zero. Iniţial am dispus de 1,45 milioane de lei şi am stabilit să dăm câte 50.000 de lei pentru 29 de case, astfel încât să completăm sumele care au fost acordate de Guvern pentru reconstrucţie. În prezent, pe lângă cele 11 case pentru care mai trebuia să alocăm bani au mai apărut alte şapte care au fost distruse de alunecările de teren de după inundaţii, motiv pentru care am stabilit să ne încadrăm în suma de 540.000 de lei de care dispunem”, a spus Flutur.

Preşedintele CJ Suceava a declarat că pentru fiecare dintre cele 18 case se va aloca suma de 30.000 de lei. Cei 540.000 de lei vor ajunge în cinci comune ale judeţului, respectiv Todireşti, pentru nouă case, Suceviţa – 4 case, Ulma – 3 case, Dorneşti şi Stroieşti – câte o casă.Pe de altă parte, Gheorghe Flutur a arătat că în cel mai scurt timp vor fi începute lucrările în vederea reabilitării infrastructurii din localităţile sucevene afectate de inundaţii.