luni, 10 decembrie 2007

Direcţia Silvică va scoate la vânzare 13.000 de brazi şi molizi


Actualitate



Brazi.vinzareÎn preajma sărbătorilor iernii, sucevenii vor putea achiziţiona brazi de Crăciun scoşi la vânzare de la Direcţia Silvică, la preţuri modice.
Şeful Direcţiei Silvice Suceava, Valerian Solovăstru, a precizat că pentru anul acesta a fost aprobată spre vânzare o cotă de 13.000 de arbori, din care 10.000 de brazi şi 3.000 de molizi.
Preţul de vânzare a acestora va fi aproximativ la fel ca şi anul trecut.
În 2006, pentru un brad cu dimensiuni cuprinse între 0,70 – 1,30 metri, preţul a fost de 13 lei.
Pentru brazii cu dimensiuni cuprinse între 1,31 – 2,00 metri, preţul era de 19 lei, pe când cei care ajung până la 3 metri puteau fi achiziţionaţi contra sumei de 25 lei.
Pentru un molid de 0,70 – 1,30 metri, anul trecut preţul a fost de 9 lei, pentru cei de până la 2 metri, 12 lei, iar pentru unul care ajungea la 3 metri, preţul de vânzare a fost stabilit la 15 lei.
La aceste preţuri, practicate pentru brazii achiziţionaţi direct de la ocoalele Direcţiei Silvice Suceava, se mai adăuga valoarea TVA-ului şi câte un leu, pentru pomii de Crăciun scoşi spre vânzare în pieţele judeţului.

16.000 de suceveni primesc subvenţii pentru încălzire


În prezent, 16.000 de familii sau persoane singure beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinţei. Astfel, vor primi sprijin financiar de la stat un număr de 12.392 de persoane care primesc căldură în sistem centralizat şi 2554 de persoane branşate la reţeaua de gaze naturale.

În plus, în reşedinţa de judeţ există şi un număr de beneficiari care folosesc combustibili solizi sau petrolieri, aceştia intrînd deja în posesia banilor cuveniţi. Potrivit legii, pentru aceştia din urmă, subvenţiile se dau la începutul sezonului rece, pentru perioada noiembrie-martie, suma variind în funcţie de venitul realizat pe membru de familie. Acesta trebui să fie de sub 500 de lei de persoană, pe lîngă ajutorul de la stat, cei care, nici în aceste condiţii, nu pot plăti serviciile de încălzire, vor primi şi o "prestaţie financiară excepţională". Aceasta se acordă în urma unei anchete sociale şi poate varia între 600 şi 700 de lei. Un număr 170 de localnici care se încălzesc cu lemne sau petrol au făcut solicitările cu întîrziere, ajutoarele urmînd a fi achitate în cel mai scurt timp.

Campanie anticăldură, la Cîmpulung Moldovenesc!


Primele dispute şi reacţii legate de reluarea furnizării agentului termic au apărut deja la Cîmpulung Moldovenesc, deşi nici măcar nu au apucat a fi pornite toate instalaţiile din punctele termice şi nu s-au încălzit toate caloriferele.

Efortul financiar făcut pentru punerea în funcţiune a noii centrale termice, chiar şi fără gazul metan pentru care a fost proiectată, ca şi încălzirea caloriferelor într-o parte a municipiului au fost primite cu bucurie doar trei zile. După ce s-au plîns că stau în frig de ani în şir, localnicii au ajuns acum la concluzia că, decît să dea bani pentru furnizarea căldurii, mai bine ar primi bani de la Guvern drept compensaţie pentru căldura nefurnizată, la fel ca anul trecut. Reamintim că la solicitarea primarului Gabriel Şerban şi ca urmare a nemulţumirii populaţiei faţă de frigul din case, Guvernul a alocat municipiului fonduri, iar familiile care nu s-au debranşat de la sistemul de încălzire centralizată, dar nici nu au avut căldură, au primit pentru disconfortul de iarna trecută compensaţii băneşti, în valoare de 1.000 lei fiecare. Chiar dacă banii s-au dat în tranşe, populaţia a fost atît de mulţumită, încît ar dori ca "darul de bani" să se repete în fiecare iarnă. Pe stradă, la baruri, la piaţă sau chiar în incinta Primăriei, localnicii spun că preferau bani de la Guvern. Primarul Gabriel Constantin Şerban şi-a exprimat însă nemulţumirea că situaţia a degenerat şi unii cîmpulungeni au fost determinaţi de "forţe obscure" să creadă că banii de la Guvern pentru ajutoare similare celor de anul trecut s-ar fi primit şi în acest an, dar că edilii i-ar fi folosit în alte scopuri şi probele de căldură ar fi doar "abureală, ca să nu se mai ştie ce s-a întîmplat cu banii". Primarul ştie cine a dezinformat populaţia, dar a refuzat să dezvăluie vinovaţii, pe motiv că nu vrea să lase loc la interpretări politice.

Edilul şef a respins categoric orice acuzaţii despre folosirea în alte scopuri a unor ipotetice ajutoare şi a explicat care este adevărul. "Sînt dezamăgit de această zvonistică răuvoitoare, pentru că demersurile noastre au fost în folosul populaţiei. Cele 15 miliarde de lei vechi care s-au acordat anul trecut celor care nu s-au debranşat de la reţea au reprezentat un ajutor financiar alocat de Guvern în mod excepţional, în condiţiile în care sistemul nostru de încălzire nu putea funcţiona, pentru că nu aveam gaz metan din cauza unor proceduri complicate pentru alegerea unui operator, pe care nu le puteam rezolva noi. Toate sumele de la Guvern au destinaţii precise, nu le putem folosi noi după cum ne vin idei. Este adevărat că şi anul acesta s-au alocat 10 miliarde de lei vechi, dar pentru a se porni centrala. Nu se pot folosi banii pentru ajutoare şi nici pentru altceva. Se ştie că premierul Tăriceanu însuşi a venit la Cîmpulung pentru a vedea cum am folosit banii şi iată, centrala funcţionează. Ajutoarele se acordă ca şi anul trecut numai celor care se încălzesc cu lemne şi au venituri mici, în sume stabilite de Guvern, din bani special destinaţi pentru asta şi nu din banii pentru centrală. Este regretabil că se seamănă confuzie şi dezinformare. Toţi ne-am dorit să se rezolve problema căldurii şi acum, cînd am reuşit, m-aş fi bucurat ca oamenii care nu cunosc detaliile să mă caute şi să întrebe, pentru că nu refuzăm informaţiile nimănui. Ştiu cine lansează astfel de campanii şi profită de neştiinţa unora dintre concetăţenii noştri. Consider că preferabil ar fi ca aceştia să ne ajute să comunicăm mai bine cu oamenii, decît să îşi irosească talentul diplomatic pe denigrări care nu fac bine nimănui", a spus primarul.

În ceea ce priveşte furnizarea căldurii, primarul a mai precizat că se continuă punerea în funcţiune a punctelor termice şi verificările de reţele pe scările de bloc, în ordinea anunţată anterior şi că este vorba numai de furnizarea căldurii, nu şi de apă caldă, cum au anunţat unele canale de televiziune.

"Sperăm ca începutul anului viitor să însemne o revigorare a pieţei lemnului"



• a declarat şeful Direcţiei Silvice Suceava, Valerian Solovăstru

Sute de firme sînt aşteptate la licitaţiile ce vor fi organizate, pînă la sfîrşitul acestui an, de către Direcţia Silvică Suceava.

Licitaţiile cu strigare vor fi pentru achiziţia restului de material lemnos rămas nelicitat şi alocat de RNP pentru acest an, cît şi la exploatările ce urmează a fi efectuate anul viitor. Începînd din aceste zile, cei interesaţi pot să se înscrie la licitaţiile ce vor avea loc pe: 12, 17, 18 şi 19 decembrie. La prima licitaţie se scot la vînzare peste 50.000 de metri cubi de lemn, din care mai bine de jumătate sînt lemne pentru foc. Restul licitaţiilor se referă la exploatările forestiere ce urmează a fi făcute anul viitor. Astfel, este scoasă la vînzare 60 la sută din masa lemnoasă ce trebuie valorificată pe picior. Pe data de 19 decembrie va avea loc licitaţia pentru prestări servicii şi constă în vînzarea masei lemnoase fasonate ce urmează a fi valorificată ulterior la drum auto. "Sperăm ca începutul anului viitor să însemne o revigorare a pieţei lemnului, pentru că datorită catastrofelor de anul trecut din Europa, dar şi datorită recesiunii mondiale, a scăderii investiţiilor în construcţii, atît în Statele Unite, dar şi în Japonia, preţul lemnului a ajuns undeva la 60 de euro. Sînt semnale că preţul îşi va reveni şi sperăm obţinerea unor sume cît mai bune şi la aceste licitaţii şi la cele viitoare", a spus şeful Direcţiei Silvice, Valerian Solovăstru.

Carne de cal vîndută pe post de carne de vită


Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au descins, la sfîrşitul săptămînii trecute, în tîrgul din Vicovu de Sus, prilej cu care Primăria a fost amendată cu 10.000 de lei.

Inspectorii au pus lacăt pe hala de produse alimentare din zonă, pentru nerespectarea condiţiilor igienico-sanitare. Totodată, au fost depistaţi mai mulţi comercianţi particulari care ofereau amatorilor carne de cal pe post de carne de vită. Aceasta era vîndută, fără documente de provenienţă şi sanitar-veterinare, direct din căruţe sau din portbagajele autoturismelor.

Brazi, pe alese


Ieri, în Piaţa Mică şi-au făcut apariţia brăduţii pentru Crăciun "made in România". Preţurile sînt pentru toate buzunarele, fiind cuprinse între 20 şi 50 de lei.

Brazi, pe alese
Din păcate, sucevenii nu sînt prea încîntaţi de oferta românească şi aşteaptă brazii importaţi din Danemarca, mai scumpi, dar mai frumoşi. "Anul trecut, am preferat să dau 100 de lei pe brad, dar a fost nemaipomenit de frumos. Ce vînd flăcăii aceştia în piaţă sînt rebuturi. Brazii lor au trei crengi, dintre care una este tulpina", ne-s spus Lucian Anghel, 25 de ani.

Primăria Fălticeni mai are de cheltuit 1,2 milioane de lei


La ultima rectificare a bugetului de stat, municipiul Fălticeni a primit sume defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate în valoare de 212.000 lei.

Suma este destinată plăţii ajutorului social, drepturilor însoţitorilor persoanelor cu handicap, burselor pentru elevi, achiziţionarea obiectelor de inventar destinate şcolilor şi pentru cheltuielile Serviciului comunitar de evidenţă a persoanelor. Chiar şi cu această suplimentare, municipalitatea va mai putea acoperi doar bursele elevilor, ajutorul social şi o parte din drepturile de personal ale însoţitorilor persoanelor cu handicap. Pentru toate aceste ajutoare, Primăria va mai avea de cheltuit, pînă la sfîrşitul anului, 1,2 milioane de lei. Avînd în vedere că sumele defalcate din TVA nu sînt suficiente, diferenţa necesară pentru acoperirea fondurilor destinate cheltuielilor descentralizate va fi alocată din venituri proprii.

Clanul Fânu din Fălticeni, săltat de Crima Organizată Iaşi


Tone de mărfuri, în special de provenienţă chinezească, au fost confiscate

Luaţi direct din aşternuturi. Mai multe persoane din lumea interlopă a Fălticeniului au fost ridicate ieri dimineaţă de procurorii şi poliţiştii Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism Iaşi după o acţiune fulger. Totul s-a derulat în mare secret şi se pare că nici conducerea Poliţiei Fălticeni şi nici cea a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava nu au ştiut nimic despre acţiune.

10 percheziţii.
În total, au fost percheziţionate 10 locaţii, acolo unde membrii clanului Fânu îşi depozitau marfa adusă de la diferite centre comerciale din zona Bucureştiului. Tone de mărfuri, în special de provenienţă chinezească, au fost ridicate şi lăsate în custodia Jandarmeriei din Fălticeni până la finalizarea anchetei.
19 persoane, printre care Neculai Fânu şi Sorin Vişan, au fost ridicate în baza unor mandate de aducere.
Reprezentanţii DIICOT Iaşi aveau date că membrii clanului Fânu puseseră pe roate o adevărată morişcă prin care trăgeau ţepe de ordinul miliardelor de lei vechi. Reprezentanţii acestei grupări luau marfă de la diferite centre comerciale, în special de la cetăţeni chinezi, pe care o achitau cu cecuri fără acoperire. Marfa era depozitată în Fălticeni sau Baia şi apoi revândută la bucată în pieţele şi târgurile din zonă.
Unul din principalele depozite clandestine se găsea în incinta fostului cinematograf Doina din Fălticeni, acolo unde oamenii legii au descoperit ieri dimineaţă cantităţi mari din marfa luată fără nici un leu de la chinezi.

Ultimul tun.
Ultimul tun, de aproximativ 3 miliarde de lei vechi, al grupării care acţionează de circa doi ani s-a petrecut acum câteva săptămâni.
Clanul Fânu este unul dintre cele mai cunoscute şi temute din Fălticeni, iar multă lume a crezut că aceştia nu vor cădea niciodată, şi asta pentru că ar fi beneficiat de protecţia unor poliţişti locali.
De altfel, tocmai din acest motiv, şi încercările chinezilor ţepuiţi cu sume importante de bani prin neplata mărfurilor au fost sortite eşecului.
Rămâne de văzut cum se va derula ancheta şi câte persoane din cele 19 ridicate ieri dimineaţă de DIICOT Iaşi vor fi duse în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

Campanie împotriva furnizării căldurii la Câmpulung


• Mulţi localnici nu mai vor căldură, ci ajutoare în bani de la Guvern

• Autorităţile cred că oamenii sunt manipulaţi de “forţe obscure”

Primele dispute şi reacţii legate de reluarea furnizării agentului termic au apărut deja la Câmpulung Moldovenesc, deşi nici măcar nu au apucat a fi pornite toate instalaţiile din punctele termice şi nu s-au încălzit toate caloriferele.
Efortul financiar făcut pentru punerea în funcţiune a noii centrale termice, chiar şi fără gazul metan pentru care a fost proiectată, ca şi încălzirea caloriferelor într-o parte a municipiului au fost primite cu bucurie doar trei zile.
După ce s-au plâns că stau în frig de ani în şir, localnicii au ajuns acum la concluzia că, decât să dea bani pentru furnizarea căldurii, mai bine ar primi bani de la Guvern drept compensaţie pentru căldura nefurnizată, ca în anul trecut.
Chiar dacă banii s-au dat în tranşe, populaţia a fost atât de mulţumită, încât ar dori ca “darul de bani” să se repete în fiecare iarnă.
Pe stradă, la baruri, la piaţă sau chiar în incinta primăriei, localnicii au ajuns să reproşeze că s-a început furnizarea căldurii şi spun că preferau bani de la Guvern.

Dezinformări.

Primarul Gabriel Constantin Şerban şi-a exprimat însă nemulţumirea că situaţia a degenerat, unii câmpulungeni au fost determinaţi de “forţe obscure” să creadă că bani de la Guvern pentru ajutoare similare celor de anul trecut s-ar fi primit şi în acest an, dar că edilii i-ar fi folosit în alte scopuri şi probele de căldură ar fi doar “abureală ca să nu se mai ştie ce s-a întâmplat cu banii”. Primarul ştie cine a dezinformat populaţia, dar a refuzat să dezvăluie vinovaţii, pe motiv că nu vrea să lase loc la interpretări politice.
Edilul şef al Cîmpulungului a respins categoric orice acuzaţii despre folosirea în alte scopuri a unor ipotetice ajutoare.

Ajutoare doar pentru săraci.

Primarul câmpulungean a mai menţionat că ajutoarele se acordă ca şi anul trecut, numai celor care se încălzesc cu lemne şi au venituri mici, în sume stabilite de Guvern, „din bani special destinaţi pentru asta şi nu din banii pentru centrală”.
În ce priveşte furnizarea căldurii, primarul a mai precizat că se continuă punerea în funcţiune a punctelor termice şi verificările de reţele pe scările de bloc, în ordinea anunţată anterior şi că este vorba numai de furnizarea căldurii deocamdată, nu şi de apă caldă.
În ce priveşte Spitalul Municipal, urmare unor informaţii inexacte difuzate de presa centrală, Şerban a declarat că acesta într-adevăr nu va primi căldură de la sistemul centralizat, pentru că nu este racordat, dar bolnavii nu stau în frig, întrucât instituţia foloseşte un sistem propriu de încălzire, care este funcţional.

Compensaţiile

La solicitarea primarului Gabriel Şerban şi ca urmare a nemulţumirii populaţiei faţă de frigul din case, Guvernul a alocat municipiului, anul trecut, fonduri, iar familiile localnice care nu s-au debranşat de la sistemul de încălzire centralizată, dar nici nu au avut căldură, au primit pentru disconfortul de iarna trecută compensaţii băneşti, în medie de 1000 lei fiecare.

Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu si-a prezentat demisia


Guvern



Tudor ChiuariuTudor Chiuariu, a susţinut duminică o declaraţie de presă prin care a anunţat că renunţă la funcţia de ministru al Justiţiei. Joi, surse oficiale declarau că ministrul l-ar fi informat pe premier că ia în calcul posibilitatea demisiei. O zi mai târziu, vineri, preşedintele Băsescu făcea un apel public pentru demiterea lui Chiuariu, pe motiv că începerea urmăririi penale pentru un ministru în funcţie ar dăuna României.

Conferinţa de presă organizată duminică de Tudor Chiuariu s-a constituit într-un răspuns adresat direct preşedintelui Traian Băsescu. De altfel Chiuariu şi-a început declaraţiile cu formula „Domnule Băsescu”. El a lansat o serie de atacuri dure la adresa şefului statului, căruia i-a reproşat că declanşează „conflicte fără obiect”, şi i-a transmis că „vremea populismului şi învrăjbirii în politica românescă se apropie de sfârşit”. Ca răspuns la apelul lansat de Preşedinte vineri, Chiuariu a declarat că nu se consideră vinovat cu nimic, că refuză să participe „la mascarada” creată de Băsescu şi că nu se va lăsa intimidat.

Cu toate acestea Tudor Chiuariu a anunţat că îşi va prezenta demisia luni dimineaţă. „Sunt liniştit şi încrezător. Nu depind de funcţia politică şi nu sunt intimidat. Voi renunţa la funcţie, însă am o promisiune: atunci când această înscenare ridicolă va lua sfârşit, mă voi întoarce pentru a duce la bun sfârşit ceea ce am început şi pentru a termina reforma în justiţie”, a spus Chiuariu.