vineri, 11 ianuarie 2008

Patron de discotecă, acuzat că îşi electrocutează clienţii problemă



Mai mulţi tineri din Fundu Moldovei îl acuză pe proprietarul discotecii din comună că i-a agresat, folosindu-se de un electroşoc şi un baston telescopic cu arc.

Tinerii şi rudele acestora spun că patronul discotecii nu este la prima faptă de acest gen, şi alţi tineri din comună fiind „curentaţi” de respectivul.

Tinerii agresaţi spun că au fost luaţi la bătaie de patronul discotecii cu pricina, Emil Şandru, duminică dimineaţă, în jurul orei 3:00.

Poliţiştii din comună au confirmat că în acea dimineaţă, la discoteca lui Şandru, aflată la aproximativ 30-40 de metri de şcoală şi de biserică, a avut loc un scandal şi că acesta, precum şi mai mulţi tineri, au fost implicaţi într-o încăierare, împrejurările în care toţi aceştia şi-au împărţit pumni urmând a fi stabilite cu exactitate în urma cercetărilor.

La „dans” cu patronul, apoi la spital

Din primele date de anchetă, se pare că scandalul a pornit în discotecă, între doi tineri din sate diferite. În horă, a intrat şi patronul Şandru, care i-a scos pe tineri afară din discotecă.

Scandalul a continuat şi în faţa localului, în bătaie intervenind şi mai mulţi tineri. Scandalagiii şi-au împărţit pumni şi picioare cu nemiluita, lucrătorii postului de poliţie din comună urmând să stabilească ce şi cum s-a întâmplat şi cine se face vinovat.

În momentul în care poliţiştii au ajuns la faţa locului, mai mulţi tineri erau cu feţele pline de sânge şi ochii învineţiţi. Câţiva dintre aceştia au fost duşi la Spitalul din Câmpulung Moldovenesc pentru acordarea primului ajutor.

Cel mai grav dintre ei era un tânăr în vârstă de 21 de ani, din localitate, Andron-Iulian Cocîrţă, care a fost diagnosticat la internare cu traumatism cranio-cerebral şi cranio-facial acut deschis, plăgi şi traumatisme multiple.

Atât el, cât şi alţi trei tineri, au depus zilele următoare reclamaţii la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, reclamându-l pe patronul discotecii de agresiune.

„Au vrut să mă anihileze şi am fost nevoit să mă apăr”

În plângerea lor, tinerii au spus că Emil Şandru i-a electrocutat, după care i-a luat la bătaie cu bastonul metalic.

De cealaltă parte, însă, patronul incriminat recunoaşte că i-a lovit, dar doar pentru a se apăra.

„Eu i-am scos afară din discotecă, pentru că sunt şi om de ordine. Afară au vrut să mă anihileze şi am fost nevoit să mă apăr. Electroşocul l-am luat de curând, de la Suceava. Îl folosesc mai mult pe post de lanternă, că are şi un bec la capăt, iar bastonul ăla l-am luat de la unul dintre ei, în momentul în care a vrut să mă lovească. Eu doar m-am apărat...”, a declarat Emil Şandru.

Poliţiştii vor să închidă discoteca

Una peste alta, Poliţia va trebui să lămurească ce s-a întâmplat cu exactitate în acea dimineaţă în faţa discotecii din Fundu Moldovei şi să-i tragă la răspundere pe cei vinovaţi.

Potrivit şefului Poliţiei municipiului Câmpulung Moldovenesc, subcomisarul Dan Apopei, în urma scandalului de la sfârşitul săptămânii trecute, mai mulţi tineri, precum şi patronul Emil Şandru, sunt învinuiţi într-un dosar penal, în care se fac cercetări pentru vătămare corporală, loviri şi alte violenţe, precum şi distrugere. După ce vor fi identificaţi toţi participanţii la scandalul de duminică dimineaţă, poliţiştii îi vor pune sub acuzare şi pentru ultraj contra bunelor moravuri.

„Vom propune închiderea localului respectiv. Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, ne permite acest lucru”, a declarat, ieri, Apopei.

0 comentarii: