miercuri, 3 septembrie 2008

Alt master unicat



Universităţile ieşene fac dovada unei neîndoielnice creativităţi academice, înregistrînd pe lista ofertei masterale 2008-2009 trei programe în premieră naţională şi încă unul... pe drum. Pînă cel tîrziu pe 14 septembrie, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" aşteaptă consimţămîntul ARACIS cu privire la derularea unui program unicat. Este vorba de masterul în Logopedie pediatrică, propus de conducerea Facultăţii de Medicină Dentară. Ideea a venit în urma succesului întrunit de specializarea deja existentă, de Recuperare pshimotorie şi logopedică. Dacă programul primeşte în timp util acreditarea, devine disponibil încă din toamnă şi se alătură titlurilor care au făcut deja istorie: Managementul Educaţiei Adulţilor, Medierea Conflictelor în Educaţie şi Istoria Comunismului, toate trei sub tutela Universităţii "Al.I.Cuza".