Deputatul Dumitru Pardău confirmat în funcţia de preşedinte al PLD Suceava
Sunday, 15 July 2007 | |
Funcţia de interimat deţinută de deputatul Dumitru Pardău ca preşedinte al organizaţiei judeţene PLD Suceava a devenit una certă după ce acesta a fost confirmat în urma alegerilor, de altfel fiind şi singurul candidat. În faţa a peste 1100 de delegaţi prezenţi la Conferinţa judeţeană de alegeri a PLD Suceava, Dumitru Pardău a declarat că îşi propune ca în acest judeţ PLD să ajungă între primele două forţe politice, şi să obţină cel puţin 15 la sută din voturi la alegerile europarlamentare.
O altă ţintă a preşedintelui PLD Suceava este câştigarea a minim 30 de primari la viitoarele alegeri locale şi, împreună cu PD, să obţină, la viitoarele alegeri parlamentare, jumătate din numărul parlamentarilor ce revin judeţului. Dumitru Pardău a mai afirmat că PLD doreşte să fie un competitor serios şi pentru Consiliul Judeţean, şi a mai precizat că din funcţia de preşedinte al PLD Suceava va milita pentru schimbarea structurii clasei politice, pentru a se scăpa de linguşeala din campania electorală şi de aroganţa de după alegeri. În prezent, organizaţia judeţeană a PLD numără 6400 de membri. |
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu