marți, 9 octombrie 2007

Concedieri colective la Bacău şi Suceava

Deprecierea puternică suferită de euro şi dolar în ultimile luni, dar şi lipsa materiei prime, i-au adus în impas pe industriaşii care prelucrează lemnul. Cel mai mare operator din Bacău, SC Diana Forest SA, şi-a anunţat zilele trecute intenţia de încetare totală a activităţii şi implicit de concediere colectivă a celor 1.148 salariaţi.

Concedieri colective la Bacău şi Suceava
În notificarea transmisă către Inspectoratul Teritorial de Muncă şi către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bacău se precizează că vor fi închise atît secţia FIL Comăneşti, unde lucrează 98 de salariaţi, cît şi Platforma Bacău, unde cîştigă o pîine 1.050 de băcăuani. "Salariaţii disponibilizaţi vor beneficia de salarii compensatorii, conform Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate. Cei care au lucrat mai puţin de 10 ani la Diana Forest vor lua un salariu de bază, iar cei care au experienţă mai mare de zece ani, două salarii", a precizat inspectorul şef adjunct al ITM, Ion Barbu. Proiectul de concediere colectivă încheiat la sfîrşitul lunii septembrie, prevede încetarea totală a activităţii în cadrul SC Diana Forest SA Bacău-Fabrica de Industrializarea Lemnului Mărgineni şi Fabrica de Industrializarea Lemnului Comăneşti, pe 25 decembrie. Consiliul de Administraţie al SC Diana Forest a decis în şedinţa din 21 septembrie luarea măsurilor de încetare totală a activităţii. Motivele stipulate în proiectul înaintat către instituţiile muncii băcăuane sînt cît se poate de solide. Rezultatele financiare negative înregistrate de societate în primele luni ale anului, datoriile faţă diverşi debitori sînt primele motive menţionate de Diana Forest. "După cum se cunoaşte, la înregistrarea pierderilor au contribuit costurile foarte ridicate cu materia primă (buştenii), randamentul scăzut rezultat la exploatarea buştenilor, scăderea cursului valutar, creşterea preţului la utilităţi şi creşterea cheltuielilor cu amortizarea avînd în vedere că utilajele performante nu au produs la capacitatea proiectată", se arată în notificarea semnată de directorul general de la Diana Forest, Francisco Rodriguez Rial. Şi conducerea societăţii Ambro SA Suceava a anunţat concedierea colectivă, la sfîrşitul acestei luni, un 278 de salariaţi dintr-un total de 651. Conducerea Combinatului de celuloză şi hîrtie îşi justifică măsura luată prin pierderile înregistrate în intervalul ianuarie-iulie 2007, acestea variind între 1,6 milioane lei şi 4,4 milioane lei lunar. "S-a ajuns la concluzia restructurării activităţii, inclusiv prin concediere colectivă şi păstrarea activităţii secţiilor cu profit, precum cea de carton ondulat, la care se va lucra în profit", a spus şeful ITM, Mihai Airinei. Sindicatele au fost de acord cu decizia conducerii, salariaţii puşi pe liber urmînd a primi salarii compensatorii. Astfel, angajaţii cu vechime între 1 şi 5 ani vor primi 1,5 salarii de bază, cei cu vechimea de 5 pînă la 10 ani vor beneficia de 3 salarii de bază, iar cei de peste 10 ani se vor alege cu 5 salarii de bază.

0 comentarii: