joi, 28 februarie 2008

”Dezastru portocaliu” printre şefii unor instituţii descentralizate din judeţ


Politica



Preşedintele PSD Suceava, Gavril Mîrza, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că în toate domeniile unde şefii instituţiilor sunt PDL-işti se înregistrează situaţii „dezastruoase”. Un prim exemplu dat a fost situaţia din sănătate. Gavril Mîrza spune că s-a ajuns ca bolnavii să fie trataţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă în raport de stocurile de medicamente şi nu de diagnostic sau boală. Acesta a spus că toate conducerile din sistemul sanitar sucevean, respectiv Spitalul Judeţean, ASP, CAS, sunt numite interimar, iar, pe de altă parte preşedintele Colegiului Medicilor Suceava, Cristian Irimie, vicepreşedinte PDL Suceava, face declaraţii politice, ceea ce este o „băşcălie”.

Un alt exemplu dat de Gavril Mîrza se referă la domeniul sanitar veterinar. Preşedintele PSD Suceava spune că, din cauză că nu s-au luat măsurile sanitar-veterinare care se impuneau, judeţul Suceava e aproape în totalitate în carantină veterinară din cauza rabiei, iar directorul DSVSA Suceava, Petrea Dulgheru, în loc să se ocupe de această problemă, presează candidaţi ai PSD să treacă la PDL. „Directorul DSVSA ameninţă pe candidatul PSD din oraşul Broşteni, care este medic veterinar, că nu-şi va mai găsi loc de muncă şi a stat pe capul primarului PSD din oraşul Vicovu de Sus, amendându-l săptămână de săptămână ca să-l facă membru PDL”, a afirmat Gavril Mîrza.

Un alt sector în care situaţia este asemănătoare este cea a învăţământului, menţionează liderul social-democraţilor suceveni, precizând că cei 460 de directori de şcoli sunt membri PDL. Acesta a declarat că la nivelul învăţământului nu se face nimic şi continuă să fie înregistrate cazuri de violenţă în şcoli, şi a acuzat şi lipsa managementului educaţional şi slaba activitate de coordonare.

Referindu-se la silvicultură, Gavril Mîrza a spus că în judeţ se fac defrişări masive de pădure fără nici un control, cu ştirea celor care conduc ITRSV şi Direcţia Silvică. Preşedintele PSD Suceava a adăugat că „se preferă să se dea munţii goi” viitorilor proprietari, cum ar fi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

Liderul social-democraţilor suceveni declară că şefii DSVSA, Direcţiei Silvice, ITRSV, ISJ, DADR, APIA, DGFP şi celor din structurile de sănătate sunt membri PDL, iar aceste instituţii nu ascultă de comanda guvernamentală, ci de partid, de aceea solicită Guvernului şi premierului să analizeze situaţia din judeţ, pentru că s-a ajuns la „un dezastru portocaliu”.

Gavril Mîrza a concluzionat spunând că guvernul trebuie, ori să îi pună la treabă în interesul cetăţenilor ori, să-i schimbe.

0 comentarii: