joi, 1 mai 2008

Gospodării şi drumuri inundate după o rupere de nori

La Milişăuţi şi Iaslovăţ



Localităţile Milişăuţi şi Iaslovăţ au fost afectate, joi după-amiază, de ruperi de nori, în urma cărora au fost inundate zeci de gospodării şi au fost afectate drumuri, poduri şi podeţe. Ploile căzute în cele două localităţi în mai puţin de jumătate de oră au creat probleme destul de serioase fiind necesară intervenţia imediată a pompierilor pentru evacuarea apei. Ion Cotoară, primarul din Iaslovăţ, ne-a spus că ploaia s-a abătut brusc asupra comunei, în jurul orei 15.00. A fost vorba de o rupere de nori, în doar 20 de minute apele pâraielor din amonte umflându-se până la o înălţime de patru metri. Conform primarului, apa s-a revărsat în partea de nord a comunei, intrând în aproximativ 100 de gospodării. În multe cazuri apa a inundat şi anexele şi chiar casele oamenilor. La faţa locului au ajuns echipele de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, precum şi prefectul Alexandru Băişanu. La Milişăuţi, ploaia torenţială căzută în jurul orei 16.00, a făcut ca apele să iasă din matcă şi să intre în 30 de gospodării. După cum ne-a spus primarul Mircea Laurus, în jurul orei 17.00, trei case erau încă izolate din cauza apelor, care însă începuseră să se retragă. „Apa a distrus teren agricol, avem poduri şi podeţe distruse, pagubele sunt destul de mari. Încă nu putem face o evaluare, aşteptăm să se retragă apele”, ne-a spus, joi după-amiază, primarul Laurus.