joi, 19 iunie 2008

Cel mai longeviv fălticenean a împlinit 100 de ani

Primarul Municipiului Fălticeni, Vasile Tofan, a onorat la sfârşitul săptămânii trecute invitaţia de a particiapa la cea de-a 100 a aniversare a lui Ioan Buhlea, un fălticenean ca oricare altul. Chiar dacă momentul festiv a fost sărbătorit sâmbătă, oficial fălticeneanul a întregit centenarul marţi 17 iunie, prilej pentru municipalitatea fălticeneană de a-i transmite celui sărbătorit urări de sănătate şi bucurii alături de cei dragi. „Am fost impresionat de gestul complicilor acestei manifestări, fiica sărbătoritului Dorina şi familia Ungureanu Ioan şi Anica, de a mă invita la un asemena eveniment important în viaţa unuia dintre concetăţenii noştri. Ioan Buhlea este unul dintre mulţii fălticeneni care în ultimii ani au atins incredibila vârstă de 100 de ani, întrei ei regăsindu-se şi marele sculptor Ion Irimescu. Ioan Buhlea este pentru noi toţi un exemplu viu a ceea ce trebuie să însemne destinul nostru trecător pe acest pământ. Încă odată, La mulţi ani domnule Ioan Buhlea!”, a declarat Tofan.