luni, 22 septembrie 2008

Noapte neagră pe şoselele din Bacău şi Suceava

În noaptea de miercuri spre joi, în oraşul Comăneşti s-a produs un grav accident de circulaţie, în urma căruia au decedat cinci tineri avînd vîrsta între 19 şi 26 de ani, iar altul a fost rănit uşor. Toate cele şase persoane se aflau într-un autoturism Dacia Logan. Conducătorul auto, Valentin S., de 24 de ani, nu a adaptat viteza la condiţiile carosabilului umed şi în curba de la intersecţia străzilor Combinatului cu Moldovei, autoturismul condus cu viteză a derapat lovindu-se violent de podul de cale ferată Comăneşti-Adjud. Cei cinci tineri, toţi din comuna băcăuană Balcani, au decedat imediat după producerea impactului, ambulanţele sosite la faţa locului transportîndu-i la morga spitalului din Oneşti, iar cel de-al şaselea ocupant al autoturismului a scăpat cu răni uşoare. În urma impactului, acul kilometrajului s-a oprit la 110 km. Acesta este cel mai grav accident din ultimii 11 ani petrecut în judeţul Bacău.

O femeie a murit, iar alte patru persoane au fost transportate la Spitalul Judeţean "Sf Ioan cel Nou" Suceava, în urma unui cumplit accident de circulaţie, petrecut miercuri noapte, în Ipoteşti, la ieşirea spre Bosanci. Potrivit poliţiştilor, tragedia s-a petrecut din cauza lui Dan Timoficiuc, din Ipoteşti, şoferul unui VW Golf. Din motive deocamdată necunoscute, bărbatul a intrat pe contrasens şi a lovit în plin un alt VW Golf, cu numere roşii, condus de o femeie din Udeşti. Impactul a fost deosebit de violent, pentru scoaterea a două dintre victime fiind nevoie de intervenţia echipajelor de Descarcerare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava. Din păcate însă, pentru şoferiţă a fost prea tîrziu. Femeia a decedat în urma impactului violent, trupul ei fiind zdrobit de fiarele contorsionate ale maşinii.