luni, 22 septembrie 2008

Un sucevean a muşcat un poliţist

Un bărbat din localitatea Cajvana (Suceava) i-a luat la bătaie din senin pe călătorii unui microbuz şi a muşcat un poliţist. Potrivit anchetatorilor, Gheorghe Ş. (28 de ani) se afla joi seară într-o maşină care cicula pe direcţia Iaşi- Suceava. Când a ajuns în Suceava, el a început să îi lovească din senin cu pumnii şi picioarele atât pe călători cât şi pe unchiul său, aflat în maşină. Cu toate că şoferul l-s scos din microbuz, tânărul a urcat din nou şi a preluat controlul maşinii.

Dus la psihiatru

Scandalagiul a încercat să plece cu maşina, însă a lovit un alt autoturism. În final, şoferul microbuzului a reuşit să îl scoată din maşină pe tânărul recalcitrant, iar acesta a rupt-o la fugă. Gheorghe Ş. a fost oprit de poliţişti şi, în timp ce unul dintre agenţi încerca să-i pună cătuşele, tânărul l-a muşcat de mâna dreaptă. Bătăuşul a fost internat la secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean Suceava pentru expertiză. Agentul de poliţie va avea şi el nevoie de două săptămâni de îngrijiri medicale.