luni, 15 octombrie 2007

Cimitire noi în cartierele sucevene Burdujeni şi Iţcani


Politica



Angela ZarojanuProblema lipsei locurilor de veci va fi rezolvată anul viitor, când în două din cartierele Sucevei vor fi amenajate cimitire noi. Demersul municipalităţii sucevene, de a veni în întâmpinarea problemelor cetăţenilor care s-au plâns de suprapopularea cimitirelor şi lipsa locurilor de vechi în cimitirele existente în cartierele Burdujeni şi Iţcani, a început anul trecut, când s-au identificat posibilele locaţii pentru două noi cimitire.
Primul cimitir care va fi realizat este cel din cartierul Burdujeni, pe o parcelă de 3 hectare de pe Dealul Teodoreni, unde terenul este al Primăriei Suceava, încât s-a trecut deja la realizarea proiectului de amenajare a acestuia.
În privinţa celui de al doilea cimitir, mai există încă o serie de etape de parcurs, cea mai importantă fiind cea de obţinere a terenului necesar. Cea mai bună locaţie pentru amenajarea unui cimitir în Iţcani a fost identificată la intersecţia străzilor Grigore Al. Ghica cu Lipoveni teren în administrarea Staţiunii de Cercetări.
“Oricum ar fi, anul acesta nu vor mai putea fi executate acolo lucrările de amenajare a noului cimitir, deşi au fost alocate fonduri de la începutul anului. Tocmai de aceea Consiliul Local a aprobat într-o şedinţă o redistribuire de fonduri, luând 2 miliarde de lei vechi din bugetul prevăzut pentru cimitirul Iţcani şi alocându-i pentru cimitirul Burdujeni, a declarat Angela Zarojanu.
În total, pentru lucrările de amenajare a cimitirului Burdujeni, din bugetul local pentru 2007 au fost alocate 4,5 miliarde de lei vechi, urmând ca în funcţie de necesităţi, suma să fie suplimentată anul viitor.
Pentru cimitirul din cartierul Iţcani, banii necesari vor fi realocaţi anul viitor, atunci când vor fi executate cea mai mare parte a lucrărilor de parcelare, împrejmuire, amenajare de locuri de veci şi de construire a unei case mortuare.

0 comentarii: