luni, 15 octombrie 2007

Suceava a primit fonduri suplimentare pentru pietruirea unor drumuri


Judeţului Suceava i-a fost alocată, în această perioadă, suplimentar, suma de 2 milioane de lei, banii fiind destinaţi pietruirii unor drumuri de interes local. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Eugen Uricec, a precizat că o mare parte din această sumă, aproximativ 1,5 milioane de lei, provine dintr-un credit extern în valoare de 30 de milioane de euro, angajat de Ministerul de Finanţe de la Fortis Bank NV Belgia şi care este gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor.

"Trebuie să cheltuim banii pînă pe 5 decembrie, aşa că vom acorda prioritate obiectivelor aflate în curs de execuţie, ţinînd cont de posibilitatea decontării imediate. Vom avea în vedere, în principal, oportunitatea prinderii în programul de investiţii a solicitărilor Consiliilor Locale emise în cursul anilor 2006 - 2007, care din motive obiective nu au putut fi soluţionate. Ne gîndim ca în scopul reducerii duratei de execuţie a lucrărilor să mobilizăm şi alte surse care să contribuie la realizarea acestora, conform prevederilor actelor normative în vigoare. Vom avea grijă să facem demersuri la autorităţile contractante şi la constructori, pentru a asigura un ritm de lucru care să conducă la încadrarea în termenele contractate", a spus vicepreşedintele Consiliului Judeţean. Eugen Uricec a mai menţionat că în acest an Ministerul Transporturilor a aprobat un program de pietruire a mai multor drumuri comunale din judeţ, valoarea alocată fiind de 1,2 milioane de lei, la care s-a adăugat alte 745.000 de lei primite în urma rectificării bugetare.

0 comentarii: