duminică, 16 decembrie 2007

PNŢCD ia tot ce poate de la celelalte partide


Politica



sigla_pntcdOrganizaţia locală a PNL din Vereşti a anunţat că a trecut în bloc la PNŢCD după ce conducerea judeţeană a liberalilor suceveni a decis să schimbe echipa de conducere a organizaţiei din Vereşti din cauza rezultatelor slabe obţinute la alegerile euro-parlamentare.

Fostul lider local din Vereşti, consilierul Dumitru Neamţu a anunţat că cei 130 de membri ai oranizaţiei au decis să treacă „in-corpore” la PNŢCD şi că deja au fost semnate peste 80 de adeziuni la noua formaţiune politică. Dumitru Neamţu a declarat vineri într-o conferinţă de presă că regretă faptul că a trebuit să plece din partidul pe care l-a fondat dar consideră că noua formaţiune este din multe puncte de vedere la fel de valoroasă ca istoric şi valoare a membrilor.

„Sunt conştient că voi pierde fotoliul de consilier local însă acest lucru nu este o problemă. Legea e lege şi trebuie respectată”,a spus Neamţu. Fostul lider PNL susţine că pedeapsa primită de la liderul judeţean al liberalilor nu este justificată în condiţiile în care PNL a realizat la Vereşti 10 % din voturi, cu 3 procente sub media pe judeţ. „Voi candida din partea PNŢCD la funcţia de primar al comunei şi atunci vor vedea liberalii ce greşeală au făcut”, a mai spus Neamţu.

0 comentarii: