duminică, 16 decembrie 2007

PNŢCD Suceava colectează nemulţumiţii din alte partide

PNŢCD Suceava colectează nemulţumiţii din alte partide


Ţărăniştii suceveni au deschis sezonul de achiziţii dedicat în special celor nemulţumiţi din alte partide. Un prim lot de noi membri a fost anunţat ieri oficial într-o conferinţă de presă susţinută de secretarul general al organizaţiei judeţene a PNŢCD, Dan Strutinschi. Este vorba de circa 100 de liberali din Vereşti în frunte cu fostul preşedinte Dumitru Neamţu şi de fostul lider al organizaţiei de tineret a PLD din Câmpulung Moldovenesc, Dragoş Simion. Pe lângă aceştia a fost anunţat ca nouă achiziţie şi Constantin Gherman din Slatina, persoană care nu a mai făcut politică până acum. Dumitru Neamţu a declarat că a luat decizia de a pleca din PNŢCD deoarece nu a fost de acord cu hotărârea Delegaţiei Teritoriale a PNL de desfiinţare a biroului de conducere al PNL Vereşti pe motiv că a obţinut rezultate slabe la alegerile europarlamentare. Neamţu a apreciat că cele circa 10 procente obţinute de PNL la Vereşti nu reprezintă un scor dezastruos „ci se apropie de media judeţeană”. El a precizat că deja 80 de liberali din Vereşti au semnat adeziunile la PNŢCD. Trebuie spus că Dumitru Neamţu care este consilier local îşi va pierde această calitate odată cu schimbarea partidului, aşa cum spune legea. El va fi de altfel candidatul ţărăniştilor la funcţia de primar la alegerile locale din 2008. Câmpulungeanul Dragoş Simion a declarat că a părăsit PLD pentru PNŢCD nemulţumit fiind de fuziunea cu PD şi este convins că şi alţi liberal-democraţi nu se vor simţi bine „într-un FSN reformat” cum a denumit el viitorul PDL. De altfel Simion a făcut un apel către foştii săi colegi să-i urmeze exemplu dacă vor să facă cu adevărat politică de dreapta. Dragoş Simion revine de fapt în PNŢCD partid pe care l-a părăsit în 2003 pentru PNL, ca mai apoi să ajungă la PLD. În ceea ce-l priveşte pe Constantin Gherman din Vereşti el este vărul actualului primar PD al localităţii, Ilie Gherman, şi va fi candidatul PNŢCD la funcţia de primar. „Vrem să dăm un semnal al uşilor deschise în PNŢCD astfel ca oamenii de calitate să vină spre noi. Vreau să amintesc aici că PNŢCD a fost un rezervor de cadre pentru foarte multe partide şi este momentul ca foştii noştri membri să se reântoarcă acasă”, a încheiat Strutinschi.

0 comentarii: