joi, 20 decembrie 2007

Singurul spital judeţean din ţară care va realiza analize de imunohistochimie va fi cel sucevean


Sanatate



Ganea_Motan De anul viitor, prin laboratorul de anatomo-patologie, Spitalul Judeţean „Sf. Ioan Cel Nou” Suceava va fi singurul spital judeţean din ţară care va putea asigura pacienţilor tratamente particularizate 100 la sută, în special pentru tumori şi bolile de ganglion, care sunt cel mai greu de diagnosticat. Acest lucru va fi posibil din ianuarie 2008, prin realizarea de analize de imunohistochimie, care vor fi gratuite. Directorul adjunct medical al Spitalului Judeţean Suceava, dr. Doina Elena Ganea Motan, a declarat miercuri că linia completă pentru efectuarea acestor analize se află în dotarea laboratorului de anatomie patologică, singura piesă care mai lipseşte – un RH-metru – urmând să sosească în ianuarie 2008.

„Prin această linie se fac determinări de mare fineţe, care aduc precizare la nivel de imunologie în ţesut a diagnosticului şi a factorilor de pronostic. Mai exact, particularizarea 100 la sută a tratamentului unui pacient, ceea ce permite aplicarea de tratamente ţintite, care altfel nu pot fi indicate, mai ales pentru bolile cu expresie genetică, în special tumorile şi bolile de ganglion, care sunt cel mai greu de diagnosticat”, a declarat Doina Elena Ganea Motan.

Pe de altă parte, managerul Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, Costică Dăscăliuc a declarat că anul acesta valoarea aparatelor ce intră în dotarea unităţii este de 30 miliarde de lei vechi, fiind pe cale de a se realiza platoul imagistic ce va conţine un computer tomograf, un mamograf şi un osteodensitometru.

Şi secţia de Radiologie a spitalului urmează a primi un aparat de radiodiagnostic performant, în urma unei investiţii a Ministerului Sănătăţii.

Cu această aparatură unitatea spitalicească îndeplineşte cerinţele unui spital de urgenţă clasificarea 2A.

0 comentarii: