duminică, 24 februarie 2008

Înfrăţire între regiunea chiliană Aisen şi Bucovina



Bucovina s-ar putea înfrăţi cu regiunea chiliană Aisen. Cu ocazia unei vizite oficiale în judeţul Suceava, ambasadorul Republicii Chile în ţara noastră, Carlos Guillermo Parker Almonacid, a spus că între regiunea chiliană şi Bucovina ar exista multe similitudini aşa încît ar fi benefic un protocol de cooperare în mai multe domenii, în special în cel economic şi cultural. Carlos Guillermo Parker Almonacid a afirmat că Suceava prezintă în mod special oportunităţi de afaceri în domeniul silviculturii şi s-a arătat deschis în facilitarea unor relaţii între investitori din ţara sa şi cei din Bucovina. Ambasadorul chilian a spus că "politica şi diplomaţia deschid doar drumurile pe care să păşească oamenii de afaceri", iar întîlnirile dintre investitori sînt foarte importante. "Nu-mi place ideea ca raporturile diplomatice să le domine pe cele economice, comerciale", a mărturisit Carlos Guillermo Parker Almonacid. Diplomatul chilian a informat că în luna aprilie va vizita România o importantă delegaţie de oameni de afaceri din ţara sa, iar în luna mai, la Santiago, va avea loc o întîlnire la cel mai înalt nivel între preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele Republicii Chile, Michelle Bachelet. Ambasadorul Carlos Guillermo Parker Almonacid se află într-o vizită oficială de două zile în judeţul Suceava, fiind însoţit de consulul onorific al Republicii Chile la Braşov, Nicolae Chirilă.

0 comentarii: