duminică, 24 februarie 2008

Termica acuză de rea-voinţă inspectorii ANRSC



Un control al ANRSC la societatea de termoficare a Sucevei s-a soldat cu o amendă de 2000 de lei, dată pentru că nu ar avea întocmite câteva formalităţi legale.

Reprezentanţii Termica susţin că măsura ANRSC – ului contravine prevederilor legale, pentru că rezultatele controlului au fost aflate de conducerea societăţii de Termoficare din presă, nu de la cei care l-au efectuat, aşa cum era normal.

Conducerea Termica spune că nu doar că ar fi trebuit să fie înştiinţată, ci trebuia să şi semneze că a luat ştiinţă de rezultatul controlului, înainte ca acesta să poată fi făcut public.

Reacţia ANRSC-ului este cu atât mai discutabilă, spun reprezentanţii Termica, cu cât a amendat societatea de termoficare pentru nişte probleme minore şi interpretabile, în vreme ce acolo unde sunt adevăratele probleme, la firmele de repartitoare şi la asociaţiile de locatari, unde sunt o mulţime de nereguli referitoare la repartizarea cheltuielilor de întreţinere, nu a fost capabilă să ia nici o măsură, din cauză că nu a gândit până acum cadrul legislativ prin care să poată realiza acest lucru.

Rezultatele controlului ANRSC

Echipa de control a ANRSC-ului a fost la Termica Suceava în urmă cu aproximativ două săptămâni, dar rezultatele controlului au fost făcute publice în cursul zilei de joi, printr-o conferinţă de presă.

Termicii Suceava i se reproşează că:

nu are întocmit bilanţul energetic de către o firmă autorizată

contractele de furnizare încheiate cu utilizatorii nu sunt conforme cu cele prevăzute în Anexa nr. 1 la Contractul-cadru de furnizare a energiei termice pentru utilizatori de tip urban

procedura de stabilire şi facturare a consumului de energie termică pentru consumatorii finali nu a fost întocmită şi înaintată la A.N.R.S.C., spre aprobare

diagrama de reglaj nu se respectă în toate punctele termice

Acţiunea ANRSC-ului, considerată anormală şi chiar ilegală

Conducerea Termica e decisă să conteste rezultatele controlului ANRSC, imediat după ce acesta îi va fi adus în mod legal la cunoştinţă.

“Nu ştiu ce i se impută Termicii. Nu este nici un haos, întregul sistem este contorizat, avem procedurile de facturare legale, menţinem un nivel al temperaturilor în circuitele secundare în aşa fel încât clienţii noştri să fie satisfăcuţi.

Nu înţeleg de unde vine această concluzie după controlul ANRSC, care a fost efectuat la şase centrale din ţară şi nici până acum noi nu am primit un raport al controlului, dar aflu mirat din presă că SC Termica este amendată cu 2000 de lei.

Era normal să ni se aducă şi nouă la cunoştinţă procesul verbal de control, era normal să ni se dea posibilitatea să ne apărăm, să discutăm problemele care sunt şi ce ni se impută”, a declarat directorul societăţii de termoficare, Constantin Plăcintă.

El a adus lămuriri, punct cu punct, asupra rezultatelor controlului ANRSC, susţinând că nu sunt conforme cu realitatea:

“Singurul punct în care ar fi ceva de discutat sunt aceste bilanţuri energetice. Noi facem aceste bilanţuri zilnic, lunar şi anual. În fiecare zi primesc raportul pe ziua anterioară, ne arată nouă consumul zilnic, care trebuie să difere în funcţie de temperaturile exterioare. Ce ni se impută nouă este faptul că aceste calcule trebuie făcute sau doar vizate de un organism acreditat, o dată pe an. Noi aveam obligaţia de a face acest lucru până în martie 2008, adică într-un an de zile de la apariţia legii. Ei au venit în ianuarie şi mă amendează că nu am bilanţul anual pe diferite activităţi. Executarea unui asemenea bilanţ de către o firmă specializată ar însemna încă o cheltuială în plus, de peste un miliard de lei. Parcă nu ar fi fost destule taxe pe care le plăteşte Termica, au mai dat şi această reglementare, ca să plătim în plus, doar pentru un aviz dat pe calculele făcute de noi. Încercăm să ne autorizăm noi pentru asemenea activitate, încât să putem face noi bilanţul pentru Bacău, iar Bacăul să ne facă nouă, evitând astfel cheltuielile inutile.

Acele bilanţuri sunt necesare în momentul în care eu mă duc la Agenţia de reglementare şi cer să-mi aprobe nişte pierderi din sistem.

Dacă ar fi venit şi ar fi văzut că noi nu ne supraveghem consumurile, nu ştim ce se întâmplă în sistemul de termoficare, ar fi avut dreptate să ne amendeze. Dar noi facem tot ce trebuie zilnic şi toate consumurile sunt contorizate, nimeni nu este încărcat cu cantităţi care nu ar fi reale. Ce se întâmplă dincolo de gigacalorimetrul blocului e problema locatarilor, a asociaţiei de locatari şi a firmelor de repartitoare, pentru că acestea sunt responsabile de împărţirea cheltuielilor. Nu avem nici o atribuţie legală de a interveni în modul de montare şi repartizare a cheltuielilor pe repartitoare.

Contractele de furnizare sunt refăcute conform normelor încă din 2004 – 2005, iar acum funcţionăm în baza procedurilor aprobate de ANRE, fosta autoritate de reglementare.

Au apărut schimbările legislative, acum autoritatea este ANRSC, dar până când vom primi răspunsul lor funcţionăm în baza vechilor principii, care sunt în mare aceleaşi.

Ce ni se reproşează, cu diagrama de reglaj termic, vine ca urmare a faptului că pe alocuri, în circuitul secundar, a trebuit să furnizăm agentul termic la parametri mai mari pentru a compensa starea termică precară a instalaţiilor din condominii, ca să aibă încălzire şi cei de la etajul 4 sau 8”, a încheiat Constantin Plăcintă.

ANRSC, incapabilă să rezolve problemele cetăţenilor

Controalele ANRSC, demarate ca urmare a numeroaselor plângeri de la cetăţeni din întreaga ţară, referitoare la facturile la întreţinere, nu au reuşit să facă ordine acolo unde sunt cele mai mari probleme, la asociaţiile de locatari şi la firmele de repartitoare, care fac împărţirea cheltuielilor pe fiecare apartament în parte.

Deşi în fiecare localitate controlată au fost descoperite numeroase nereguli, de la citirea defectuoasă a repartitoarelor, facturarea unor consumuri declarate cu mult mai mici decât cele reale, la unii locatari, greşeli de calcul făcute de firmele de repartitoare, nerespectarea legislaţiei de asociaţiile de proprietari, care nu îi pun la plata căldurii pentru spaţiile comune şi pe cei debranşaţi de la reţeaua centralizată, indiferent că au centrală termică sau nici o sursă de încălzire, lipsa unor măsuri de remediere a problemelor din interiorul blocurilor, de la ţevi distruse, înfundate, până la subsoluri inundate, în care ţevile de căldură şi apă caldă stau cufundate în apă rece, ANRSC nu a luat nici o măsură împotriva celor vinovaţi.

Mai mult, chiar ei recunosc că sunt neputincioşi în asemenea cazuri.

Firmele care montează repartitoare de căldură nu pot fi amendate în cazul în care nu îşi îndeplinesc atribuţiile contractuale, pentru că autorităţile au uitat să cuprindă în lege sancţiuni pentru astfel de cazuri.

Nici dacă firmele citesc greşit aparatele montate pe calorifer, ele nu pot fi amendate.

“Nu îi putem trage la răspundere pe cei care montează sau citesc greşit repartitoarele de căldură deoarece nu există cadrul legal necesar”, a declarat Iulian Bandoiu, directorul general al Autoritatii Nationale de Reglementare pentru Servicii Comunitare (ANRSC).

0 comentarii: