vineri, 14 martie 2008

Candidatura lui Ilie Niţă creează nemulţumiri în PRM


Politica



Fostul preşedinte ales al organizaţiei municipale PRM Suceava, Ioan Herghelegiu, a demisionat joi din partid, chiar cu ocazia zilei de naştere a preşedintelui organizaţiei judeţene, Gheorghe Acatrinei. Ioan Herghelegiu a spus că a demisionat şi din funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene Suceava, pe care a primit-o în urmă cu aproximativ o lună, drept compensaţie pentru faptul că a fost înlocuit din funcţia de preşedinte la municipiu cu fostul democrat Ilie Niţă. Fostul lider al PRM Suceava a mai spus că mai bine de jumătate dintre membrii Biroului Executiv Municipal Suceava (format din 15 persoane) a demisionat odată cu domnia sa şi că încă nu s-a decis dacă va mai activa sau nu în vreo formaţiune politică suceveană.

„Eu nu am mers la PRM Suceava ca să obţin ceva, ci am fost rugat să mă implic pentru a face treabă. Lucru pe care l-am şi făcut”, a explicat Ioan Herghelegiu.

Acesta a fost înlocuit din funcţia de preşedinte, pe nepusă masă, cu mai vechiul candidat la funcţia de primar al Sucevei din partea PD, Ilie Niţă, atu-ul acestuia din urmă fiind, din datele pe care le deţinem, banii necesari desfăşurării unei campanii în condiţii decente. Ilie Niţă a şi fost anunţat şi lansat drept candidat la Primăria Suceava, în condiţiile în care Ioan Herghelegiu era omul cu care până atunci liderii judeţeni ai PRM au defilat pentru acest post şi pentru locul I pe liste pentru Consiliul Local Suceava.

„Nu vreau să oblig pe nimeni dintre cei care s-au înscris în partid după ce am fost ales preşedinte să facă acelaşi pas. E dreptul lor să aleagă ce vor face”, a mai spus în final fostul lider municipal al PRM.