vineri, 14 martie 2008

Ministrul Sănătăţii se joacă cu ordinele de numire şi de abrogare a managerului de la Spitalul Judeţean


Sanatate



Odette Nicolae Directorul ASP Suceava, Odette Nicolae, a informat joi, că la orele 11.00, pe faxul instituţiei au sosit de la MSP două ordine semnate de Ministrul Eugen Nicolăescu, unul de eliberare din funcţia de director al Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” a lui Ovidiu Neamţu - care a fost pus director pe 10 martie şi alt ordin de renumire a directorului medical Doina Elena Ganea, pentru funcţia de manager interimar.

Astfel, prin Ordinul MSP nr. 211/12.03.2008 „începând cu data de 12 martie 2008, domnul NEAMŢU OVIDIU se eliberează, la cerere, din funcţia de manager interimar la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, judeţul Suceava”, iar prin ordinul MSP nr. 212/12.03.2008 „se abrogă ordinul ministrului sănătăţii publice nr. R/199/10.03.2008 cu privire la încetarea preluării atribuţiilor şi responsabilităţilor managerului de către doamna dr. GANEA DOINA ELENA, director medical la Spitalul Judeţean de Urgenţă ” Sf. Ioan cel Nou" Suceava, judeţul Suceava ".



„Amintesc şi faptul că în cursul zilei de miercuri, am solicitat Serviciului Resurse Umane al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, o verificare conform legislaţiei în vigoare, a respectării condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească, cumulativ, persoana care urma să ocupe funcţia de manager al spitalului. Actele solicitate nu au mai fost depuse la serviciul menţionat, aşa încât nu ne putem pronunţa dacă domnul OVIDIU NEAMŢU ar fi fost eligibil sau nu pentru ocuparea acestei funcţii. În concluzie, începând cu data de 12/03/2008 doamna dr. GANEA DOINA ELENA, director medical la Spitalul Judeţean revine , ca manager interimar, la conducerea unităţii sanitare menţionate”, a precizat Odette Nicolae.

Numirea unui nou director interimar la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, într-un timp foarte scurt şi fără ca nimeni să fie consultat a creat valuri de nemulţumiri în rândul autorităţilor sucevene , a unităţii spitaliceşti şi a Autorităţii de Sănătate Publică Suceava. Ministrul Sănătăţii a numit cu data de 10 martie un alt director general la Spitalul Judeţean Suceava, în persoana puţin cunoscutului om de afaceri Ovidiu Neamţu.

Prefectul de Suceava, Orest Onofrei a spus marţi, într-o conferinţă de presă, că a aflat „pe surse” că la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava a fost numit, manager interimar, Ovidiu Neamţu, o persoană despre care nu are nici un fel de referinţe bune. „Cer ministrului să anuleze acest ordin”, a spus Orest Onofrei, care consideră că această numire este „un atentat asupra întregului corp medical de la Spitalul Judeţean” şi că nuDoina Motan Ganea face cinste nici Instituţiei Prefectului şi nici Guvernului.

În opinia prefectului de Suceava, această nominalizare ar putea pune în pericol „lucrurile bune” care au început să se materializeze la Spitalul Judeţean Suceava şi consideră că ministrul nu a avut toate informaţiile necesare în cazul acestei numiri.

Şi preşedintele PNL Suceava, senatorul Tiberiu Prodan, a declarat într-o conferinţă de presă, că organizaţia judeţeană nu-şi asumă această numire, şi că va înainta o scrisoare ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, pentru revocarea acestei numiri. „Dacă persoana îndeplineşte condiţiile de concurs şi va câştiga postul prin concurs, e altceva. Eu nu vreau să ne asumăm această numire”, a spus Tiberiu Prodan.

Tot „pe surse” spune şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gavril Mîrza că a aflat de această numire. „Cred că ar fi trebuit ca în acest caz, Consiliul Judeţean să fie cel puţin consultat, fiind proprietarul patrimoniului Spitalului Judeţean”, a afirmat Gavril Mîrza. Acesta a mai menţionat că nu cunoaşte calităţile manageriale ale lui Neamţu, dar că se îndoieşte că acesta va putea scoate spitalul din starea jalnică în care se află.

În urma scandalului ce a precedat această numire, Ovidiu Neamţu a fost sfătuit să îşi dea demisia, pentru ca această situaţie mai mult decât neplăcută să se încheie în mod elegant.