joi, 24 iulie 2008

Două femei omorâte de trăsnet, într-o troiţă

Blestemul cerului



Două femei din comuna Drăgoieşti au murit pe loc, luni după-amiază, iar o gospodărie întreagă a fost distrusă de flăcări, după ce-au fost lovite de trăsnet.

Sătenii povestesc că cerul s-a întunecat dintr-o dată, iar ploaia nu a durat mai mult de 10 minute. A fost de ajuns, însă, ca trăsnetele să ia viaţa celor două femei, care se adăposteau de ploaie într-o troiţă construită pe câmp şi să transforme în scrum mare parte din gospodăria unor pensionari din localitate.

„Când o trăsnit odată, am căzut jos... aici o fost ceva necurat, o cumpănă mare”, se cruceşte Ion Pop, un bătrân din sat.

„Dacă mă asculta, trăia”

În urmă cu două zile, Valeria Pop, în vârstă de 65 de ani, şi Iulia Crâşmari, de 45 de ani, ambele din satul Măzănăeşti, s-au dus pe câmp să strângă fân pentru animale.

În jurul orei 18:00, cele două au terminat treaba şi s-au pornit spre casă. La un moment dat, a început o ploaie puternică, femeile fiind nevoite să se adăpostească într-o troiţă construită din lemn.

„Am fost şi eu cu mama, la fân... Mama şi cealaltă femeie au rămas în urmă, mai aveau o bucată de vreo patru-cinci metri. Eu şi încă cineva am terminat de balotat şi am dus baloţii acasă... a început să plouă şi, la un moment dat, a trăsnit puternic. M-am întors în ţarnă că-mi uitasem un tricou. Am ajuns la troiţă şi le-am văzut furcile lângă fântână. Când am dat să intru... erau întinse pe jos, moarte... Am fugit repede în sat şi am anunţat poliţia”, povesteşte fiul cel mare al Iuliei Crâşmari, Alexandru Crâşmari, în vârstă de 17 ani.

Atât el, cât şi fratele său mai mic, în vârstă de patru ani, au fost crescuţi în ultimii ani de mamă, tatăl lor fiind plecat în Grecia, la muncă, pentru a asigura familiei sale un trai mai bun.

Soţul Iuliei Crâşmari a aflat cumplita veste la puţin timp după producerea nenorocirii şi a pornit imediat spre casă, fiind aşteptat aseară să ajungă la Măzănăeşti.

„Dacă mă asculta, trăia. I-am spus să nu se ducă în ţarnă că vine ploaia...”, plângea, neputincios, tatăl Iuliei Crâşmari.

Lacrimi şi inimi sfâşiate de durere şi în familia celeilalte femei omorâte de trăsnet, Valeria Pop, mamă a şase copii. Rudele începuseră ieri dimineaţă pregătirile pentru înmormântare, corpurile neînsufleţite ale celor două femei urmând a fi aduse acasă de la morga din Gura Humorului.

Sătenii din Măzănăeşti spun că au mai avut parte de o asemenea nenorocire în urmă cu vreo 15 ani, atunci când un bărbat şi o femeie din sat, soţ şi soţie, au fost loviţi în plin de trăsnet, decedând pe loc.

„Să ai grijă, să nu-l superi pe Sfântul Ilie”

Vestea morţii celor două femei a făcut repede înconjurul satului.

Bătrânii spun că este vorba despre un blestem al cerului. În tradiţia populară, după sărbătoarea de Sf. Ilie, încep Pârliile, care ţin trei zile, timp în care, povestesc bătrânii, nimeni nu are voie să lucreze. Pârliile, se arată în mitologia românească, sunt ajutoarele sfântului şi aruncă foc asupra celor care nu le respectă.

„Să ai grijă, să nu-l superi pe Sfântul Ilie şi ajutoarele lui, nerespectându-i zilele, că mare prăpăd ştiu să facă –avertizează o bătrână din sat.