joi, 24 iulie 2008

Mocăniţa, mănăstirile şi alimentele bio, baza strategiei de turism a Sucevei

Atracţii



Un grup format din reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Suceava, ai asociaţiilor de turism din Bucovina, ai Bisericii şi ai primăriilor din localităţile în care există obiective turistice va începe, în perioada imediat următoare, elaborarea strategiei de turism a judeţului Suceava. Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, joi, în conferinţă de presă, că primele contacte între partenerii de lucru au avut deja loc şi că reperele viitoarei strategii vor fi mănăstirile pentru turismul religios, produsele ecologice din Bucovina, dar şi mocăniţa de la Moldoviţa, care va fi redată circuitului turistic.Flutur a declarat că a solicitat atât arhitectului şef al judeţului, Alexandru Rabiniuc, cât şi directorului Direcţiei de Drumuri din CJ, Radu Avădănii şi autorităţilor locale din Moldoviţa să pună la punct un proiect de readucere a mocăniţei pe şine. „Este vorba de 14 km de cale ferată îngustă. Locomotiva există, terenul este proprietatea Consiliului Judeţean, noi avem acolo şi un proiect de modernizare a drumului judeţean, mai sunt de clarificat câteva probleme de natură juridică şi sperăm ca la anul mocăniţa să fie funcţională. Aceasta poate fi un briliant în zona Bucovina”, a declarat Gheorghe Flutur.El a mai spus că are în vedere şi organizarea unui târg de turism, la jumătatea lunii octombrie, la care să fie atraşi oameni de afaceri din toate regiunile partenere ale Sucevei- din Germania, Franţa, Italia, Polonia, Ucraina, dar şi din Austria. La această oră, deşi în judeţul nostru există investiţii austriece mari, nu există un parteneriat la nivel administrativ, însă Gheorghe Flutur a afirmat că negociază o înfrăţire cu o regiune din Austria inferioară.