Fotbal • Liga a III-a Formaţia CSM Rarăul s-a înscris în ultimul moment în Liga a III-a datorită retragerii din campionat a echipei Juventus Fălticeni. Contactaţi de oficialii de la FRF pentru a ocupa locul liber din Seria I, conducătorii cîmpulungeni au acceptat să joace în Liga a III-a. Luaţi prin surprindere de această decizie, cîmpulungenii se vor baza în primă instanţă pe "vechea gardă". Din lot fac parte: Axinte, Sîrbu, C.Ilie, Tivodari, Roxandari, Ioniţă, Lazăr, Iftimie, Gherine, Cojocariu, Bostan, Piticari, Marfici, Şerban, Plecanciuc, Chelariu, I.Macovei şi M.Macovei. Pe banca tehnică a cîmpulungenilor va lua loc Dan Mîndrilă, însă el nu va avea statutul de antrenor principal întrucît nu deţine licenţa "A". Pentru a evita eventualele amenzi din partea FRF, conducerea Rarăul a luat deja legătura cu antrenorul Ovidiu Murariu (ex-Juventus Fălticeni), care împreună cu secundul Marius Lup, vor prelua frîiele echipei cîmpulungene din etapa următoare. Cei doi tehnicieni vor aduce la noua echipă şi cîţiva jucători pe care i-au avut sub conducere la Fălticeni. Dacă Berezioschi a anunţat deja că va juca la o formaţie din judeţul Iaşi, iar Tomescu, Craiu şi Al.Balint vor merge la Liteni, alături de antrenorul Bogdan Grosu, ceilalţi fotbalişti care au activat la Juventus vor ajunge la Cîmpulung Moldovenesc.
marți, 19 august 2008
CSM Rarăul Cîmpulung Moldovenesc s-a înscris în ultimul moment, în urma retragerii Juventus Fălticeni
sursa: Evenimentul