marți, 19 august 2008

Opt persoane au ajuns la spital, direct de pe motoscutere



Nu mai puţin de opt persoane au ajuns la spital, vineri şi sâmbătă, în urma unor accidente cu motoscutere. Potrivit poliţiei, cel mai grav dintre accidente s-a petrecut vineri, în jurul orei 11:00, atunci când Viorica O, în vârstă de 49 de ani, din comuna Marginea, pasageră pe un motoscuter, a fost transportată de urgenţă la spitalul din Rădăuţi, cu leziuni pentru care necesită zeci de zile de îngrijiri medicale. Şoferul unei Dacii nu s-a asigurat şi a virat brusc la dreapta, intrând în plin în mopedul pe care se afla victima. La spital, a ajuns şi conducătorul motoscuterului, însă acesta a scăpat cu leziuni uşoare, întrucât purta cască de protecţie.

Patru tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 24 de ani, toţi din Straja, au ajuns şi ei pe pat de spital, după ce motoscuterele pe care se aflau s-au acroşat pe raza localităţii, în urma unei depăşiri imprudente.

Cursa cu motoscuterul a unei femei din comuna Capu Câmpului (Elena C., de 40 de ani) s-a sfârşit tot la spital, după ce mopedul pe care se afla a fost izbit de un autoturism Dacia, al cărui şofer (Georgeta C., de 40 de ani, din Valea Moldovei) nu a acordat prioritate de trecere.

Sâmbătă seară, seria accidentelor în care au fost implicate motoscutere a continuat cu încă un astfel de eveniment rutier, petrecut pe DJ 208 A, la ieşirea din Ipoteşti. Dragoş S., de 33 de ani, din comuna Bosanci, nu a semnalizat şi nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers spre stânga, fiind izbit şi aruncat de pe motoscuter de şoferul unui Fiat. În urma impactului, tânărul are nevoie aproape două săptămâni de îngrijiri medicale.