joi, 11 octombrie 2007

Directorii PD provocaţi de PNL

Directorii PD provocaţi de PNL


Liberalii suceveni lansează o nouă provocare şefilor de instituţii aparţinînd altor partide decît PNL. Lidera liberalilor din municipiul reşedinţă de judeţ, Angela Zarojanu, le-a recomandat acestora să iasă în faţă şi să vorbească despre realizările Guvernului Tăriceanu. Zarojanu consideră că a face acest lucru este normal în condiţiile în care, susţine domnia sa, directorii respectivi se laudă cu succese în activitatea lor profesională cînd de fapt în spate se află realizările guvernului liberal. „Îi aşteptăm să iasă la rampă şi să vorbească despre realizările guvernului Tăriceanu care le-au deschis perspectiva îndeplinirii tuturor atribuţiilor de serviciu cu succes. Cine nu face acest lucru înseamnă că se află într-o culpă gravă. La partid critică PNL-ul iar la serviciu laudă PNL-ul. Or cred că partidele în cauză sînt răspunzătoare să urmărească această chestiune pentru că este vorba de verticalitate lor dacă o au”, a spus preşedinta PNL Suceava. Zarojanu a precizat că problema şefilor de instituţii membri ai altor partide decît PNL s-a ridicat mai ales după moţiunea de cenzură a PSD respinsă de Parlament săptămîna trecută în condiţiile în care respectivii sunt membri ai formaţiunilor politice care au votat pentru căderea guvernului. „Avînd în vedere că moţiunea a fost depusă săptămîna trecută, a picat în Parlament şi pentru că partidele în cauză au votat pentru moţiune, au votat pentru cele 1000 de zile de haos înseamnă că şi şefii din instituţiile descentralizate care sunt fideli partidelor respective sunt părtaşi la acest lucru. Or acum se ridică o problemă cum vor putea ei în continuare să ducă politica guvernului Tăriceanu avînd în vedere că sunt şi lideri politici şi eu cred că ei trebuie să reflecteze serios asupra acestor lucruri. Din surse am aflat că de fapt unii ar vrea să vină să se salveze în PNL pentru a-şi păstra funcţiile”, a declarat Zarojanu. Preşedinta PNL Suceava a ţinut să transmită directorilor în cauză că dacă nu vor vorbi despre realizările guvernului Tăriveanu atunci vor avea o problemă. Mai exact, a spus Zarojanu, vor trebui să demisioneze. Lidera liberală nu a dorit să dea nume însă recomandările ei vizează în special directorii Partidului Democrat.

0 comentarii: