Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Ovidiu Donţu, a declarat într-o conferinţă de presă că potrivit noilor prevederi ale Codului fiscal, bilanţurile financiare ale firmelor trebuie avizate de consultanţi fiscali. Acesta a afirmat că această măsură vizează clientela PNL şi la-a dat ca exemplu pe şeful ANAF şi cel al Gărzii Financiare care sunt consultanţi fiscali.
Ovidiu Donţu spune că în ţară sunt aproximativ două mii de consultanţi fiscali către care se vor direcţiona sumele de bani pe care firmele le vor plăti pentru „o semnătură”. Social- democratul consideră că aceasta nu este o soluţie pentru debirocratizare, mai mult Guvernul nu face decât să favorizeze apariţia profesiei de consultant fiscal.
„Puteau să dea aceste atribuţii experţilor contabili”, a menţionat Ovidiu Donţu, adăugând că aceştia sunt bine pregătiţi în domeniu şi trebuie să promoveze examene exigente.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu