joi, 11 octombrie 2007

Românii din străinătate nu se întorc acasă din cauza funcţionarilor "acri"


Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, consideră că majoritatea românilor plecaţi în străinătate au reţineri să se întoarcă acasă din cauza climatului neprietenos şi atitudinii cu care sînt trataţi în instituţiile publice.

"Vom deschide şi o linie telefonică specială, gratuită, la care românii plecaţi în străinătate să spună care sînt motivele care îi împiedică să se întoarcă în ţară", a spus prefectul. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a afirmat că mulţi dintre bucovineni se simt acum mai acasă la Torino sau Londra, unde sînt trataţi corect de către autorităţi. "De aceea, noi vrem să formăm şi în Bucovina un asemenea climat. Aici românii se simt ca nişte străini", a mai adăugat Orest Onofrei. Prefectul menţionează că funcţionarii vor trebui să se comporte cu contribuabilii "mai amabil decît s-ar purta cu şefii lor direcţi" şi să vină în sprijinul cetăţeanului. Acesta a mai adăugat că se doreşte ca Bucovina să fie declarată liberă de birocraţie, un motiv în plus fiind şi faptul că "există o tradiţie administrativă în această zonă înainte de instaurarea regimului totalitar". Astfel, Prefectura Suceava va lansa un program-pilot, ce îşi propune "umanizarea comportamentului funcţionarilor" şi formarea unui climat prietenos în instituţiile publice. Orest Onofrei a adăugat că acest proiect a fost iniţiat la Suceava, deoarece este zona cu cei mai mulţi cetăţeni plecaţi la muncă în străinătate. Prefectul a arătat că în acest mod şi apelul premierului, Călin Popescu Tăriceanu, ca românii să se întoarcă în ţară, ar putea fi transpus în practică.

0 comentarii: