joi, 11 octombrie 2007

FOTBAL » Liga a III-a » „Batem şi cu asta, basta!”


Sport



Cetatea SuceavaCetatea întâlneşte joi, pe Areni, în etapa a IX-a a Seriei I a Ligii a III-a, pe Politehnica Iaşi II, adversar care i-a eliminat pe suceveni din Cupa României. Dacă nu din răzbunare, cel puţin din orgoliu, elevii lui Pană au datoria să învingă pentru a menţine parcursul excelent din acest an competiţional în care n-au pierdut niciun meci.

„Batem şi cu asta, basta!” a dat miercuri, tehnicianul sucevenilor, Marian Pană, ce-a mai scurtă declaraţie de intenţie pentru partida de vineri cu ieşenii.

Lotul sucevean nu are probleme mari de efectiv, antrenorul Cetăţii declarând doar că nu este foarte sigur că Dicher şi Iordache, accidentaţi, vor putea intra mâine în teren. „Chiar de nu vor fi apţi de joc, are cine să-i înlocuiască, Homneac sau Colban, deci nu sunt îngrijorat”.

Cetatea Suceava ocupă primul loc în clasamentul seriei, cu un maxim de 24 de puncte şi 27 de goluri marcate din 8 meciuri. Politehnica Iaşi II vine la Suceava cu numai 13 puncte acumulate, puncte ce o îndreptăţesc până acum la locul 5 în clasament.


Juventus Fălticeni şi Rarăul Câmpulung pleacă la Bacău


Celelalte două formaţii sucevene din Liga a III-a, Juventus Fălticeni şi Rarăul Câmpulung, au joi, meciuri în deplasare la Bacău. Uşor nu va fi pentru niciuna, pentru că au de înfruntat două echipe situate în jumătatea superioară a clasamentului. Juventus o va avea ca adversară pe Aerostar Bacău, echipă care, chiar dacă nu străluceşte în serie, stă, cel puţin statistic, mai bine ca băieţii lui Ovidiu Murariu de la Fălticeni. „Mergem să jucăm şi să obţinem un rezultat cât mai bun”, speră antrenorul, care şi-a amintit că fălticenenii au bătut Aerostar anul trecut, în tur, cu scorul de 7-2. În timp ce băcăuanii se pot lăuda cu trei victorii, trei meciuri egale şi două înfrângeri, respectiv cu 12 puncte acumulate în clasament, fălticenenii au strâns abia 8, din două victorii, două meciuri egale şi 4 înfrângeri.

Greu cu adevărat va fi însă pentru elevii lui Radu Buliga. Câmpulungenii de la Rarăul vor întâlni mâine trupa „făinoşilor” de la Pambac Bacău, care aspiră anul acesta la primele locuri în serie şi n-au de gând să piardă acasă cele trei puncte puse în joc. „Pentru noi, niciun meci nu este uşor. Cel de mâine cu atât mai mult, când mai am trei jucători suspendaţi şi accidentaţi. Mi-e puţin frică şi de arbitraj, dar ne vom juca şansa”, a spus Radu Buliga.

0 comentarii: