vineri, 21 decembrie 2007

Drumurile turistice din Bucovina vor fi modernizate

Pînă în 2015


Ieri, preşedintele Consiliului Judeţean, Gavril Mîrza, a anunţat că drumurile judeţene, comunale şi forestiere către destinaţii turistice vor fi clasificate, pînă în vara anului viitor, în drumuri naţionale.

"Această decizie este o şansă pentru Bucovina şi pentru a dezvolta mai mult turismul", a declarat dl Mîrza. Conform planurilor Ministerului Transporturilor, următoarea etapă va fi realizarea studiului de fezabilitate pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici, iar apoi se va începe execuţia propriu-zisă de reabilitare a drumurilor. Reabilitarea drumurilor cu destinaţie turistică se va realiza în maximum şapte ani şi va costa peste un miliard de euro, proveniţi din credite externe, bugetul de stat, precum şi alte surse de finanţare.

0 comentarii: