miercuri, 16 ianuarie 2008

În 2007, cele mai multe infracţiuni cu violenţă au fost comise în Craiova

În mai multe oraşe mari din ţară s-au înregistrat, anul trecut, infracţiuni cu violenţă comise în stradă. Evenimentele din municipiul Craiova au fost deseori pe prima pagină a ziarelor. Suceava şi Vâlcea s-au remarcat prin numeroase furturi sau contrabandă.

Deocamdată bilanţul Poliţiei Române pe 2007 nu a fost finalizat. Craiova a fost însă celebră pentru bătăile de stradă. Au avut loc zeci de conflicte, în care s-au folosit de la pietre şi bâte până la cuţite şi pistoale. Numărul persoanelor implicate a fost de ordinul sutelor. Tot în Craiova, poliţiştii de la crimă organizată au depistat capi ai unor reţele care activau în Spania, Italia şi Franţa, şi care se ocupau cu traficarea minorilor pentru prostituţie şi cerşetorie şi falsificare de carduri.

În Suceava problemele cele mai mari au fost legate de contrabanda cu ţigări. Poliţiştii de frontieră au confiscat doar la Rădăuţi bunuri de aproape 5 milioane de euro.

Galaţiul s-a remarcat cu furturile comise în special pe platforma combinatului siderurgic. Poliţiştii spun că pagubele au fost de milioane de euro şi se poate vorbi deja despre grupări specializate în astfel de furturi care colaborează foarte bine cu agenţii de pază ai combinatului.

În Vâlcea în schimb, 60% din infracţiuni au fost furturi din locuinţe şi sociatăţi comerciale.

0 comentarii: