miercuri, 16 ianuarie 2008

Bebeluşi aduşi pe lume în străinătate



Consecinţe ale exodului. Plecarea sucevenilor la muncă în străinătate a lăsat pustii nu numai satele, ci şi maternităţile.

Datele oficiale arată că, în ultimii doi ani, aproape 3.000 de bebeluşi cu unul sau ambii părinţi suceveni au fost aduşi pe lume la clinici din străinătate.

Predominanţi sunt copiii născuţi în Italia, dar mai nou se înregistrează o creştere spectaculoasă a bebeluşilor care văd lumina zilei în Anglia sau Irlanda.

Reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Suceava spun că din analiza datelor statistice rezultă că în ultimii ani s-a consemnat o creştere accentuată a naşterilor în afara graniţelor României.

Dacă în 2006 au fost procesate 1.140 de acte pentru înregistrarea în evidenţe a copiilor sucevenilor născuţi în străinătate, anul trecut au fost 1.743 de cazuri.

Tendinţa de creştere s-a menţinut nu numai în privinţa naşterilor, ci şi a căsătoriilor. Dacă acum doi ani şi-au pus pirostriile peste hotare 74 de suceveni, în cursul anului 2007 numărul acestora aproape că s-a triplat, ajungând până la 198.

Din păcate, o creştere se înregistrează şi la decese. Anul trecut au închis ochii departe de casă 40 de suceveni, în timp ce în 2006 s-au consemnat 25 de decese în afara graniţelor.

Timpi de aşteptare de câteva luni

Un eveniment de orice natură înregistrat în străinătate are şi părţi mai puţin plăcute.

Unul dintre acestea este timpul lung de aşteptare pentru ridicarea actelor depuse în România pentru transcrierea naşterilor, căsătoriilor sau deceselor.

Pentru a primi un astfel de act se aşteaptă câteva luni bune. Motivul este dat de faptul că toate actele depuse în teritoriu ajung la Bucureşti, unde sunt procesate şi apoi retrimise spre judeţele unde îşi au domiciliul titularii.

Paul Baban, şeful Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor, crede că acest neajuns se va remedia în cel mai scurt timp.

„Unul dintre obiectivele pentru 2008 este descentralizarea aprobării cererilor de transcriere a certificatelor de stare civilă procurate din străinătate, această competenţă urmând să revină autorităţilor administraţiei publice de la nivel local, în speţă fiind vorba de Primării, conform unui proiect de modificare a Legii 119/1996 cu privire la actele de stare civilă”, a declarat Paul Baban.

Situaţii deosebite

Pentru că actele de stare civilă întocmite în străinătate şi care-i privesc pe suceveni au putere doar dacă sunt transcrise în România, este obligatoriu ca orice dosar să fie analizat şi aprobat de autorităţile din ţară.

Dacă de obicei se aşteaptă câteva luni pentru ca solicitantul să primească documentul, există şi excepţii.

„Este vorba de cazurile deosebite, când există documente justificative care reclamă urgenţă. În astfel de situaţii sucevenii pot solicita eliberarea actelor de stare civilă într-un interval de timp mai scurt. Pentru acest lucru trebuie să se adreseze direct Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor Bucureşti, în zilele de luni, miercuri şi vineri, între orele 12.00-14.00”, a precizat Paul Baban.

Ce cuprinde un dosar de transcriere

Pentru ca dosarul să fie complet, trebuie depuse o serie de acte. Mai întâi este nevoie de o adresă a Primăriei prin care se înaintează dosarul la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Suceava, apoi trebuie ataşată o cerere a titularului sau o procură specială pentru mandatar. La acelaşi dosar se mai depune certificatul/extrasul de naştere, căsătorie sau deces în original şi în copie, traducerea legalizată a actului original şi dovadă dobândirii sau redobândirii cetăţeniei române.

De asemenea, în dosar trebuie să se regăsească declaraţia titularilor cu privire la numele purtate de soţi în căsătorie, dar şi fotocopii după certificatul de căsătorie a părinţilor sau copii după certificatele de naştere, în cazul în care părinţii nu sunt căsătoriţi.

0 comentarii: