joi, 3 ianuarie 2008

Primii bebeluşi din 2008

Şampanie la maternitate



Trei copii au venit pe lume în noaptea dintre ani, în maternitatea Suceava, iar alţi patru s-au născut în cursul zilei de 1 ianuarie 2008. Fie că s-au născut prin cezariană sau natural, că trag mai mult sau mai puţin la cântar, toţi copiii, şase băieţi şi o fată, sunt sănătoşi, declară cadrele medico-sanitare.

În noaptea de Revelion au venit pe lume trei băieţi, primul la ora 2.55, cu o greutate de 3,730 kilograme, care a primit de la doctori nota 9. Mămica lui se numeşte Anca Mariana Oprea, are 26 ani, este din Suceava şi se află la prima naştere.

Toţi copiii sunt sănătoşi

La ora 3.50, s-a născut al doilea băiat, cu o greutate de 3,940 kilograme, notat de medici cu 8. El este primul copil al Mariei Tucaliuc, de 23 ani, din Siminicea. Cel de-al treilea băiat s-a născut la ora 5.15, cu o greutate de 3,300 kilograme. Copilul a fost notat cu 9, mămica lui, Ana Maria Heciu, în vârstă de 31 ani, aflându-se la a doua naştere.

În cursul zilei de 1 ianuarie 2008, la maternitatea Suceava s-au mai născut patru copii, trei băieţi şi o fată. Potrivit cadrelor medico-sanitare, toţi bebeluşii sunt sănătoşi.

0 comentarii: