luni, 11 februarie 2008

Fotbal, Liga a III-a >> Vin vedetele la Cetatea……


Sport



Preşedintele Cetăţii Suceava, Dumitru Moldovan, a ajuns sâmbătă la un acord cu omologul său de la Politehnica Iaşi în priviinţa cedării jucătorilor Cristian Pandele, Adrian Caragea şi Dorel Bernard la formaţia de pe Areni.

Astfel, Pandele şi Caragea vor fi împrumutaţi la Cetatea pentru următorii doi ani, clubul sucevean având prima opţiune în cazul unui transfer definitiv. "Venirea celor doi fotbalişti la Cetatea este un caştig pentru noi. Negocierile cu domnul Sorin Boca au fost relativ scurte, ţinând cont de relaţiile foarte bune pe care le avem cu cei din conducerea Politehnicii. Să ne reamintim că în momentul promovării noastre în liga secundă, cei din Iaşi ne-au dat nu mai puţin de 8 jucători. Sper ca Pandele şi Caragea să confirme pe Areni. Actele necesare transferurilor la Suceava le vom definitiva miercuri, după amicalul cu Poli Iaşi." a declarat oficialul Cetaţii Suceava, Dumitru Moldovan.

0 comentarii: