duminică, 23 martie 2008

Antifotbal


willy-cetatea.jpgJocul convingător etalat de formaţia suceveană in turul campionatului a devenit o amintire. Elevii lui Marian Pană şi-au intrerupt cadenţa succeselor odată cu starul returului, gruparea de pe Areni lăsând senzaţia că este impinsa spre promovare de inerţia rezultatelor pozitive din toamnă. In ultimul episod pus in scena eşalonului trei, Cetatea Suceava nu a reuşit decât o remiză albă, scor 0-0, pe terenul formaţiei Willy Bacău. Deşi au dominat teritorial prima repriză, sucevenii a resimţit din plin absenţa playmakerului Celpan, ţinut departe de gazon din pricina unei răceli. De partea cealaltă, gazdele s-au rezumat să pericliteze poarta adversă doar prin intermediul loviturilor libere, dar Rohetki a fost de fiecare dată la post. Cele două echipe şi-au impărţit astfel punctele, la capătul unui meci fără mari reuşite tehnice. După rezultatul de ieri, avansul Cetăţii din fruntea clasamentului a scăzut la 13 puncte, trupa antrenată de Marian Pană urmând să primească marţi vizita celor de la CFR Paşcani.
Willy Bacău: Tui – Ursu, Chişăreanu, Maranducă, Ochinciuc – Hurdubei, Apostol, Chirilă, Dornescu – Lipovanu, Capuşă. Antrenor: Florin Pavel. Au mai intrat: Agiurgioaiei, Ciobanu şi Doroftei.
Cetatea Suceava: Roheţki – Halip, Ungureanu, Nicolau, Leuciuc – Cojenel, Bernard, Onciu, Apetri – Tomaz, Homneac. Antrenor: Marian Pană. Au mai intrat: Caragea şi Colban.