duminică, 23 martie 2008

Pronunţare amânată în cazul contestaţiei lui IPS Pimen faţă de decizia CNSAS


Pronunţare amânată în cazul contestaţiei lui IPS Pimen faţă de decizia CNSAS (Imagine: Mediafax Foto)


Curtea de Apel Suceava a amânat, vineri, pentru marţi, pronunţarea în dosarul contestaţiei făcute de Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Pimen, faţă de decizia de poliţie politică dată de CNSAS în cazul său.

Conform Deciziei CNSAS nr.3370 din 9.10. 2007, Vasile Zainea, (IPS Pimen Zainea) este titularul dosarelor SIE 40160 şi I 993, iar potrivit celor consemnate în aceste dosare "a fost utilizat ca informator de I.J. Suceava sub numele conspirativ Sidorovici în perioada 1975-1977".

În documentul citat, se arată că "în perioada cât a funcţionat la Putna a fost folosit uneori de organe în culegerea de informaţii despre unele elemente străine ce vizitau sau erau cazate la mănăstire" şi că datele obţinute le furniza verbal.

"După venirea sa la Suceava a fost atras şi mai mult la colaborare, iar informaţiile ce le obţinea le furnizează în scris, deşi nu este înregistrat la noi ca sursă", se precizează în dosarul SIE 40160.

În decizia CNSAS se mai arată că după întoarcerea de la o specializare în RFG, la 30 iunie 1977, Vasile Zainea a fost înregistrat ca informator intern de DIE cu scopul pregătirii lui "cu sarcini în exterior, având numele conspirativ Petru".

"Anterior înregistrării ca informator intern, documentele confirmă preluarea titularului de serviciul de informaţii externe înainte de plecarea în RFG la sfârşitul anului 1976", se mai arată în decizia CNSAS unde se precizează că dosarul personal de informator DIE a fost deschis la 20 noiembrie 1976.

Totodată, se menţionează că, în iulie 1977, Vasile Zainea a fost inclus într-o delegaţie a Patriarhiei Române care s-a deplasat în "Galaxia" (denumirea conspirativă a SUA) pentru a acţiona în cadrul "Riposta 77".

De menţionat este că în 22 ianuarie 1979 se propune abandonarea informatorului întrucât acesta nu a reuşit să îndeplinească sarcinile informative cu care fusese trimis la Ierusalim, în Israel, revenind în ţară mult mai devreme din cauza imposibilităţii de adaptare la condiţiile climatice ale acelei zone.

În urma unei aprobări a adjunctului ministrului de Interne, se propune, în 28.02 1979, abandonarea informatorului Petru şi clasarea materialelor existente întrucât nu mai prezintă interes.

"În lipsa angajamentului corelarea între numele real şi numele conspirative de colaborator, Sidorovici şi Petru, este realizată prin elemente de identificare a persoanei consemnate de ofiţeri în note şi rapoarte-data şi locul naşterii, numele părinţilor, profesia, loc de muncă", se mai arată în decizia CNSAS.

În dosarul aflat la Curtea de Apel Suceava sunt mai multe extrase din note care ar fi fost semnate olograf de sursa Petru, o notă redactată olograf de sursa Sidorovici în care sunt prezentate mai multe discuţii avute cu diferite persoane în străinătate, dar şi unele aprecieri, cum ar fi cea despre situaţia Arhiepiscopiei Misionare din America.

Acolo, sursa Petru arată că "sărăcia lucie" a Arhiepiscopiei este cauzată de faptul că Arhiepiscopul "nu poate să se încadreze în specificul vieţii americane" şi nu foloseşte posibilităţile specifice Americii de dobândire a celor necesare, cum ar fi primirea de donaţii în bani sau obiecte sau "folosirea bingo-ului, joc de noroc autorizat de stat şi pus sub controlul Bisericii ca o autoritate morală".

În aceeaşi notă se menţionează că lipsa de colaborare între Arhiepiscop şi preoţi "se datorează şi faptului că Arhiepiscopul, când se duce în vizită canonică într-o parohie, mai întâi vizitează pe unii enoriaşi, ispitindu-i de comportarea preotului şi apoi se duce la preot".

Într-o notă din 18.01.1975 semnată cu numele "Pr. Pimen" acesta explică în ce mod a adăpostit bagajele unui preot de la mănăstirea "Sf. Ioan" care urma să plece în SUA.

Totodată, la dosar există şi transcrierea unor extrase de pe banda de magnetofon ale aspectelor relatate de Petru, după misiunea din "Kogălniceanu", numele conspirativ al RFG, dar şi un raport privind instructajul făcut lui Petru.

IPS Pimen Suceveanul contestă decizia CNSAS şi solicită instanţei să o anuleze arătând că nu a avut niciun angajament scris cu aceste instituţii.

"Numele conspirative Sidorovici şi Petru din dosarele 40160 şi I 993 ale SIE au fost date pe proprie răspundere de foştii ofiţeri cu care am avut diferite discuţii sub pretextul activităţii bisericeşti (duhovniceşti) şi istorice", arată IPS Pimen în contestaţia depusă.

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor subliniază că aceste discuţii cu diferiţi ofiţeri "nu au atentat la poziţia socială a unui cetăţean sau a statului român".

Totodată, IPS Pimen, declară pe proprie răspundere că nu a fost colaborator al poliţiei politice comuniste.